FOTO: Cinci elevi şi trei cadre didactice ale Colegiului Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia au fost în Grecia, la Edessa
De curând, o delegaţie a Colegiului Militar Liceal „Mihai Viteazul” constituită din cinci elevi şi trei cadre didactice, s-a întors din Grecia, unde în perioada 4-8 noiembrie, s-a desfăşurat prima reuniune a Proiectului Multilateral Comenius „Mens sana in corpore sano: Let`s find the balance” . La această primă reuniune din oraşul Edessa din nordul Greciei, au participat 28 de cadre didactice şi 38 de elevi din ţările partenere: România, Grecia, Turcia, Suedia, Italia, Portugalia şi Bulgaria şi a constat în activităţi diverse în acord cu obiectivele stabilite la nivel de proiect. Astfel, elevii au participat la cursuri, unde au experimentat un nou sistem de învăţământ, iar cadrele didactice au asistat la ore, au participat la dezbateri şi discuţii cu partenerii lor, toate fiind un adevărat schimb de experienţă. Fiind prima reuniune a proiectului, au fost prezentate liceele de provenienţă, sistemul de învăţământ şi ţara pe care o reprezintă fiecare echipă în parte. Au fost primiţi de către primarul oraşului Edessa, care a ţinut să precizeze importanţa acestor parteneriate şi, mai ales, valorile europene pe care le promovează şi dezvoltă.
Apoi, au fost stabilite activităţile şi programul celorlalte vizite de proiect ce se vor desfăşura până la sfârşitul anului şcolar 2015, Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazul” urmând a fi gazda unei astfel de activităţi în decembrie 2014.
În programul reuniunii delegaţia albaiuliană a efectuat şi vizite de documentare la: Thesalonic, Vergina Pella şi Naoussa, prilej de a studia stilul de viaţă din antichitate până în contemporaneitate şi rolul pe care celebrul dicton latin „Mens sana in corpore sano” l-a avut în evoluţia istorică a societăţii.
Delegaţia colegiului militar liceal albaiulian a fost compusă din: profesor Dorina Trifon – director adjunct, profesor Paraschiva Fărcaş – responsabil proiecte Comenius, profesor Valer Macarie, elev plutonier-adjutant Paula Comşa, elev plutonier Stănescu Denis, elev sergent-major Chiorean Amalia, elev sergent-major Tudor Burzo şi elev sergent Coropeţchi Iulian.
„Am fost profund impresionaţi de ospitalitatea partenerilor greci, elevii au fost găzduiţi la familii, având posibilitatea de a cunoaşte stilul de viaţă şi tradiţiile specifice, dar şi de istoria impresionantă a regiunii, Edessa fiind situată în apropierea capitalei Macedoniei – Pella, locul de unde Alexandru cel Mare a început cucerirea lumii antice”, a spus profesor, Paraschiva Fărcaş.
„Ne-am întors mai bogaţi din punct de vedere cultural, ne-am îmnbogăţit nu doar cunoştinţele, ci am căştigat noi prieteni, am reuşit să relaţionăm cu tineri de vârsta noastră şi ne-am îmbogăţit cunoştinţele lingvistice” a declarat elev plutonier-adjutant Paula Comşa.
Următoarea etapă a proiectului va fi în Italia în luna februarie 2014.
[nggallery id=670]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază, prelungită până în vara anului 2025
Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază, prelungită până în vara anului 2025 Miercuri, 18 decembrie 2024, Guvernul României, a prelungit măsura privind plafonarea adaosului la alimentele de bază, potrivit anunțului purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin. Citește și: Tarifele polițelor RCA, plafonate până în primăvara anului 2025 „Mă refer mai întâi la lista […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci