O nouă amânare în dosarul „Pomponio”
Cererile de eliberare ale inculpaţilor din lotul Dobra, judecate în 27 septembrie
Al doilea termen din dosarul „Pomponio” care se judecă pe fond la Curtea de Apel Alba Iulia s-a soldat ieri cu o amânare dispusă de magistraţi la cererea a doi învinuiţi din dosar. Aceştia, din categoria celor judecaţi în stare de libertate, au cerut un nou termen în vederea studierii dosarului de către 2 avocaţi nou angajaţi. Tot ieri, cei patru inculpaţi aflaţi în stare de arest preventiv încă din luna mai 2011 – Ioan Dobra, Dorin Conţan, Dănuţ Ispas şi Mihail Sârbu au formulat prin reprezentanţii lor legali cereri de eliberare sub control judiciar. Acestea vor fi discutate la următorul termen care, potrivit purtătorului de cuvânt de la Curtea de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, a fost stabilit pentru data de 27 septembrie 2011. Şi la primul termen, judecat în 6 septembrie, s-a dispus tot amânarea cauzei. În dosarul „Pomponio” au fost trimise în judecată de către procurorii DIICOT Alba în total 22 de persoane, dintre care 4 în stare de arest preventiv, toate învinuite de infracţiuni din sfera macrocriminalităţii financiaro-economice. (I.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii