Ştefan Tărăbuţă, deținut din Penitenciarul Aiud, și-a descoperit talentul artistic
Printre demersurile cu caracter educaţional care au rezultate bune şi foarte bune în sensul oferirii de utilitate timpului petrecut în detenţie se numără implicarea persoanelor private de libertate în diferite proiecte cu caracter artistic.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului de maximă siguranță Aiud, “activitatea de creaţie artistică a contribuit la sprijinirea eforturilor specialiştilor din domeniul reintegrare socială în vederea atingerii unor obiective specifice de schimbare pozitivă.
Deşi în numeroase cazuri schimbarea a fost mai puţin bruscă, aceasta nu a fost mai puţin semnificativă. Arta, indiferent de forma de manifestare, oferă persoanelor private de libertate oportunităţi unice pentru a înţelege lumea şi propria persoană, de a crea o identitate culturală proprie. Arta în penitenciar reprezintă o activitate care contribuie la dezvoltarea personală, având profunde implicaţii sufleteşti, specifice fiinţei umane.
Având ca reper premisele prezentate, în perioada 31 octombrie – 09 noiembrie a.c., Serviciul educaţie şi asistenţă psihosocială din Penitenciarul Aiud, în parteneriat cu Fundaţia „Inter-Art” Aiud, Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” Aiud, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj Napoca organizează expoziţia de pictură „Visând speranţa” în cadrul Centrului de Cultură Urbană “Turnul Croitorilor” din Cluj Napoca.
Vor fi expuse 25 de lucrări de pictură acrilic pe pânză, în format mare, create de Ştefan Tărăbuţă, persoană aflată în custodia aşezământului de detenţie. Vernisajul va avea loc joi, 31 octombrie, începând cu ora 17,00, la “Turnul Croitorilor” din Cluj Napoca.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 02.12.2024-08.12.2024 și suplimentar pentru intervalul 25.11.2024-01.12.2024
DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 02.12.2024-08.12.2024 și suplimentar pentru intervalul 25.11.2024-01.12.2024 Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Alba anunță întreruperea în alimentarea cu energie electrică. Intreruperile programate pentru intervalul 02.12.2024-08.12.2024 SEBES, Str. GRIVITA, Str. GARII, Str. DOROBANTI PARTIAL, Str. CRISAN, Str. CALARASI PARTIAL, Str. B.ST.DELAVRANCEA, Str. AVRAM IANCU […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan