Pilda Comisarului Şef Traian Berbeceanu, şeful Brigăzii pentru Combaterea Criminalităţii în Alba, Sibiu şi Hunedoara
– SISTEMUL şi-a activat un sistem de auto-protecţie, comisarul şef Traian Berbeceanu părând până la capăt că nu vrea să colaboreze în niciun fel cu cei pe care nu îi considera la fel de buni şi de incoruptibili ca şi el însuşi şi echipa pe care o coordona;
– decizia de a-l ridica şi prezenta pentru arestare pe Traian Berbeceanu a fost luată la cel mai înalt nivel de conducere al Parchetelor speciale din România;
– a început o luptă extrem de dură, bomba Berbeceanu trebuie dezamorsată, Berbeceanu sau Structurile Statului!
– Traian Berbeceanu a fost obligat de determinarea şi dorinţa sa de a obţine rezultate, de crearea şi perfecţionarea unei Brigăzi care i-a fost şi încă îi este alături trup şi suflet, care îşi făcea munca temeinic, fără greşeli, fapt confirmat de foarte multele condamnări definitve din dosarele instrumentate de BCCO Alba Iulia, a fost obligat aşadar să facă tot ceea ce îi reproşează azi DIICOT-ul;
– De asemenea, specificul muncii de poliţist special pentru combaterea criminalităţii organizate presupune înfiltrarea în sânul grupurilor infracţionale, munca sub acoperire, negocierile cu infractorii, discuţii, promisiuni, protecţie acordată unui infractor cu scopul comun de a reuşi destructurarea unui grup criminal mult mai important pentru binele public. Se poate spune fără teama de a greşi că presupune şi trădare, minciună, dezamăgire, frustrare, durere, toate în scopul reducerii pericolului pe care îl reprezintă grupurile organizate de infractori, de cele mai multe ori foarte violente.
– Este posibil ca Traian Berbeceanu sa nu fi putut admite că, probabil, trebuia să te faci că nu vezi unele persoane, sau că altele scapă mai uşor, persoane cu care investigaţiile BCCO Alba Iulia s-au încrucişat. Acest lucru se făcea, probabil, în vederea obţinerii unor informaţii valorificate la un nivel superior, ceea ce unii numesc intelligence. Acest fapt nu-i face vinovaţi nici pe Procurorul Şef DIICOT Alba Iulia, actualmente al DNA Alba Iulia, Danusia Boicean şi nici pe Procurorul Şef DIICOT Alba Iulia Ioan Mureşan. Aceste decizii se iau la un nivel inaccesibil pentru 99,9% din populaţia României.
– Comisarul Şef Traian Berbeceanu a reuşit performanţe uriaşe, într-un context al unei corupţii endemice a societăţii româneşti, reuşind să-şi creeze o structură foarte bine pregătită, unită, tânără, căreia a reuşit să-i insufle determinarea şi ambiţia sa.
– Astfel, pentru că Traian Berbeceanu se profila o ameninţare inclusiv la adresa parchetelor speciale de pe raza de competenţă a BCCO Alba Iulia, aceste structuri de forţă au reacţionat.
Rămâne de văzut cât timp îi va fi fidelă actuala brigadă din Alba Iulia comandantului său.
Rămâne ca IGPR să dovedească tuturor poliţiştilor că nu-şi abandonează un poliţist emblemă.
Rămâne ca noi, chibiţii, să nu învăţăm că dacă mergem pe stradă şi ne revoltă ceva nu este bine să ne împotrivim răului, şi să ne grăbim acasă, pentru că răul acela, mâine, ne va lovi pe noi, mai rău.
Şi nici poliţiştii să nu-şi consolideze convingerile că mai bine să stea, să se pună bine cu puternicii zilei, din Poliţie şi partide politice, să-şi facă un cerc de relaţii pe care să-l ajute, fiecare după posibilităţi, etc.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica
Sfinții Constantin și Elena 2024 • Mesaje de Sfinții Constantin și Elena. FELICITARI și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica Mesajele de Sfinții Constantin și Elena, felicitări și urări deosebite se trimit în fiecare an celor dragi, pe 21 mai, când sunt sărbătoriți cei doi sfinți împărați. ziarulunirea.ro va pregătit unele dintre cele frumoase […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
CODUL BUNELOR MANIERE. SALUTUL – primul semn al politeţii. Cine trebuie să salute primul: femeia, bărbatul, şeful sau vârstnicul? Reguli de bază
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica
-
Sportacum 4 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Actualitateacum 4 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Sportacum 2 zile
Metalurgistul Cugir – ACS Tg Mureș 3-2 (1-1), în play-out | „Roș-albaștrii”, victorie la despărțirea de fani
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români