Patru inculpați în dosarul “Stupul”, reținuți pentru 24 de ore de procurorii din Alba
Ieri, în dosarul “Stupul”, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii preventive a reţinerii pentru 24 de ore a inculpaților Daniel Ghiţă, Paul Alexandru Bostan, Iulian Călin Urs şi Parizek Leonard-Anton, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, complicitate la infracțiunea de furt calificat și asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni, iar pentru inculpatul Cristian Traian Furca s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi țara. Inculpatul Florentin Felician Raţiu este plecat din țară, fiind cercetat în lipsă. Toți sunt din județul Hunedoara.
Alți 5 învinuiţi de tăinuire din judeţele Harghita, Tulcea, Gorj şi Buzău, au fost conduşi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.
Vă reamintim faptul că în cursul zilei de azi, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sprijiniţi de către poliţişti din cadrul inspectoratelor de politie județene Hunedoara, Gorj, Harghita, Buzău şi Tulcea precum şi de poliţişti ai Serviciului de Operațiuni Speciale Alba şi ai Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Alba, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, efectuează simultan 15 percheziţii la domiciliile unor persoane din Hunedoara (10), Gorj (2), Harghita, Buzău şi Tulcea (câte o percheziţie), care sunt învinuite de comiterea infracţiunilor de furt calificat,complicitate la infracţiunea de furt calificat, asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni şi tăinuire, într-un dosar aflat în lucru la Serviciul de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, privind 18 furturi de stupi cu albine comise în perioada martie – octombrie 2013 de pe raza judeţelor Alba, Arad, Harghita şi Buzău.
În total, 346 de stupi de albine, sume de bani, 4 autovehicule şi alte bunuri indisponibilizate de poliţiştii din Alba în urma perchezițiilor organizate ieri, 22 octombrie 2013. La două dintre locaţiile din judeţul Hunedoara ( în localitatea Veţel), au fost găsiţi 295 de stupi iar din judeţele Buzău şi Harghita s-a reușit recuperarea unui număr de 51 de stupi. De asemenea, au fost identificate şi indisponibilizate, 3 autovehiculele folosite de cei 6 învinuiţi pentru comiterea furturilor. Sume de bani (6.622 lei şi 805 euro) precum şi un autoturism aparţinând unuia dintre învinuiţii infracţiunii de furt, au fost indisponibilizate pentru recuperarea prejudiciilor.
Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt și tragerea la răspundere penală a inculpaților
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Foto: Candidat la Primărie și ghid turistic. Voicu Vușcan, surprins în Cetate alături de ambasadorul Chinei în România
Candidat la Primărie și ghid turistic. Voicu Vușcan, surprins în Cetate alături de ambasadorul Chinei în România Voicu Vușcan candidează pentru funcția de primar al municipiului. În prima zi de campanie, acesta a fost văzut nu alături de colegi, în cadrul vreunei acțiuni electorale, ci tocmai în compania excelenței sale, Han Chunlin, ambasadorul Chinei în […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 5 zile
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
9 mai – Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
Ziua Regalității. 10 mai, zi cu triplă semnificație istorică: Sosirea lui Carol, Independenţa şi Regatul
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Marțea Albă, a doua zi din Săptămâna Luminată. Ce e bine să faci ca să eviți ghinionul din anul acesta
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
IZVORUL TĂMĂDUIRII: Ce este bine să faci în această zi ca să ai noroc tot anul şi ce activităţi NU trebuie făcute
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
8 mai: Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, numit „ucenicul pe care îl iubea Iisus”, sărbătorit azi în cinstea minunii care are loc, în fiecare an, în această zi, la mormântul său