Scandal privind proiectul Roşia Montană: Directorul Institutului Geologic al României, demis prin fax
Directorul Institutului Geologic al României (IGR), Ştefan Marincea, a fost demis „prin fax”, după cum a declarat acesta, pentru HotNews.ro.
Informaţia vine la puţin timp după ce Ştefan Marincea a acuzat un director din Ministerul Mediului că i-a minţit pe membrii Comisiei parlamentare speciale pentru proiectul minier de la Roşia Montană.
Potrivit Centrului de Investigaţii Media, reprezentantul Ministerului Mediului, Octavian Pătraşcu, a dat informaţii conţinute într-un document al Institutului Geologic Român despre care Marincea afirmă că „a fost cosmetizat” în favoarea companiei, în 2011.
Ştefan Marincea a precizat, pentru HotNews.ro, că a fost demis prin fax pentru faptul că nu ar avea aviz ORNISS (pentru acces la informaţii secrete), în condiţiile în care fişa postului de director nu prevede necesitatea acestui aviz.
Marincea afirmă că a deţinut avizul ORNISS şi acesta nu i-a fost prelungit, motiv pentru care i-a solicitat directorului general al SRI, George Maior, să declanşeze o anchetă în acest sens.
Fostul director al IGR a susţinut că se află „in litigiu cu cei care au încercat” să-i retragă avizul ORNISS.
Întrebat de reporteri dacă demiterea sa are legătura cu dosarul Roşia Montană, Ştefan Marincea a răspuns: „Unii spun că da, atât timp cât am cerut ca reprezentanţii oficiali în Comisia parlamentară desecretizarea unor documente care sunt falsuri, probabil că nu trebuia să ajung la ele”.
Sursa: HotNews, foto – Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o oră
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii