FOTO: Conducerea PPDD la Alba Iulia: Cooperare cu PSD Alba pentru contracararea cuplului Hava-Atanasiu
Circa 230 de delegați ai organizaței județene Alba a PP-DD au participat duminică, 13 octombrie, la Hotel Medieval din Alba Iulia, la o întâlnire cu conducerea națională a Partidului Poporului Dan Diaconescu. Scopul reuniunii a fost, potrivit organizatorilor, evaluarea organizatiei județene Alba a partidului, a stadiului de pregatire pentru alegerile euro-parlamentare, dar și aspecte legate de strategia PPDD privind “posibila participare a PP-DD la guvernare după ruperea USL și posibila cooperare cu PSD în județul Alba, pentru contracararea cuplului Hava-Atanasiu, care conduce de două decenii judeţul înspre faliment.”
La evenimentul a cărui “gazdă bună” a fost președintele organizației judetene Alba a PP-DD, deputatul Cornel Comșa, au participat liderii PP-DD la nivel național: Simona Man, președintele partidului; Liviu Neagu, secretar general; deputatul Liliana Mincă și două dintre vedetele televiziunii OTV, Florin Condurățeanu și Sorin-Ovidiu Bălan.
Marele absent al întâlnirii a fost Dan Diaconescu, cel al cărui nume se identifică și la propriu și la figurat cu imaginea partidului. Potrivit organizatorilor, acesta este plecat în străinătate unde pregătește “resuscitarea” pe meleaguri italiene, a motorului PP-DD, controversata televiziune OTV.
Potrivit președintele partidului, Simona Man, întâlnirea de la Alba Iulia face parte din programul de evaluare a organizațiilor județene. În ceea ce privește organizația din Alba, aceasta se situează între primele zece filiale din țară.
Liderii PP-DD și-au reafirmat ostilitatea vizavi de proiectul de lege privind exploatarea de la Roșia Montană, după ce au discutat și cu o parte din membrii care locuiesc în zona Munților Apuseni.
De asemensea, conducerea partidului a anunțat că intenționează să obțină un procent de 20 % din fotoliile de europarlamentari, în urma alegerilor de anul viitor. Legat de acest subiect, deputatul Liliana Mincă a spus că președintele organizației Alba , Cornel Comșa, a promis că va propune o femeie pe lista PP-DD la alegerile pentru Parlamentul European.
Florin Condurățeanu și Sorin-Ovidiu Bălan nu au ratat momentul să aducă un elogiu simbolului partidului, Dan Diaconescu și au acuzat “conspirația” în urma căreia s-a pus lacătul pe OTV, precum și “linșajul mediatic al PP-DD-ului”, făcut de o parte importantă din presă.
Dan Condurățeanu: “Au râs de noi! Au zis: <<OTV-ul televiziunea fraierilor. Dansează Magda Ciumac pe masă.>> La noi a dansat pe gratis, dar ei dau bani. Când o să deschidem OTV-ul, o să vedeți cum o să-i călcăm în picioare.”
PP-DD demarează acțiuni în instanță pentru recuperarea a 52 de milioane de euro de la cei 26 de parlamentarii “care au părăsit barca Partidului Poporului Dan Diaconescu, pentru iahtul Puterii”
Contrar evidenței, respectiv a faptului că PP-DD a rămas cu doar 42 de parlamentari din cei 68 câți a avut după alegerile generale din 2012, înregistrând ulterior și o scădere semnificativă în sondaje, Liviu Neagu, secretarul general al partidului a ținut să sublinieze că Partidul Poporului Dan Diaconescu “este mai puternic și mai activ ca niciodată, iar membrii sunt și ei mai motivați ca oricând să susțină partidul”.
Liderii partidului au anunțat că începând de luni, departamentul juridic din cadrul PP-DD, se va ocupa de demersurile legale pentru acționarea în judecată a parlamentarilor care au trădat partidul, înrolându-se la alte formațiuni politice. Livia Man a amintit că toți parlamentarii PP-DD au semnat o convenție civilă cu partidul pe listele căruia au fost aleși, prin care se angajează ca, în situația în care părăsesc partidul, vor plăti despăgubiri de 2 milioane de euro. Astfel, partidul lui Dan Diaconescu va încerca să recupereze în justiție 52 de milioane de euro de la cei 26 de foști parlamentarii PP-DD.
Livia Man: “Vom răspunde cererii organizațiilor județene, care au cerut să acționăm în judecată pe parlamnetarii care s-au folosit de voturile noastre. Tudor Barbu va fi prima țintă.”
Legat de cea mai importantă temă discutată de PP-DD-iști la Alba Iulia, respectiv “posibila cooperare cu PSD în județul Alba, pentru contracararea cuplului Hava-Atanasiu”, nu au fost oferite prea multe detalii. Fie că este o vorba despre o strategie de a destabiliza USL-ul, și așa dezbinat, la nivelul județului Alba, fie că există întradevăr negocieri între PSD Alba și organizația județeană a PP-DD în vederea unei susțineri reciproce, Partidul Poporului încearcă, odată cu repornirea “motorului” OTV, să revină în jocul politic.
[nggallery id=435]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii