FOTO: CSU Alba Iulia a trecut primul test serios şi a învins CSM Târgovişte, scor 61-50 *Revanşa lui Popov
CSU Alba Iulia a bifat pozitiv un prim examen important şi a trecut de CSM Târgovişte, deţinătoarea cupei şi fosta campioană din 2012. Echipa lui Popov a învins cu scorul 61-50 (17-12, 19-15, 11-14, 14-9). A fost un test care trebuia să developeze forţa grupării albaiuliene, decisă să atace titlul. Chiar dacă CSM Târgovişte e mult slăbită şi departe de echipa de Euroligă a fost un duel între formaţii din careul de aşi, ce se vor revedea în lupta pentru medalii.
„A fost o confruntare grea, ne aşteptam pentru că am întâlnit o echipă redutabilă, deşi mulţi nu credeau că Târgovişte va conta în acest campionat. S-a văzut mâna lui Popov în finalul examenului dificil. Trebuie să mulţumim publicului, care a fost extraordinar şi ne-a ajutat să continuăm parcursul bun de la început de sezon„, a declarat Bogdan Duma, preşedintele CA al CSU Alba Iulia.
*36-27, avantaj la pauza mare
Alba a început puţin mai greu, timp de 80 de secunde nu s-a marcat niciun coş, prima dată fiind la conducere după 4 minute (6-4). Încet, dar sigur, cu Chastity Reed la timonă, studentele, ce au avut, în premieră în acest sezon, alături şi galeria „Gruppo Arnsberg”, s-au distanţat: 11-8, 17-12, 31-24, pentru ca la jumătatea meciului să aibă un avantaj de 9 puncte (36-27).
*Meciul s-a strâns în sfertul trei
Dâmboviţencele, impulsionate de Poole şi Jones nu renunţă, câştigând sfertul al treilea (14-11) şi intră în joc. Înaintea ultimelor 10 minute era 47-41 şi lupta continua, menţinând suspansul pentru cei peste 400 de spectatori… Însă Reed şi-a continuat evoluţia excelentă şi când trebuia a apăsat pedala, ducându-şi echipa spre primul succes realmente însemnat al sezonului. Astfel CSU a învins pentru a doua oară consecutiv în propria sală pe multipla campioană, semn că e rândul ei să viseze (vizeze) trofee. Adică, mai pe şleau: a venit şi rândul nostru! citat din galerie: „Uite-le, uite-le, campioanele”… (viitoare şi foste). „CSM Târgovişte a fost un adversar puternic, care ne-a pus probleme. Cu siguranţă este o echipă care va conta în acest sezon. Nu am făcut cel mai bun meci, am ratat destul de mult, iar diferenţa s-a făcut la nivelul defensivei”, a spus Chastity Reed, cea mai bună jucătoare a partidei, cu 22 – indice de eficienţă.
*Popov şi-a luat revanşa în faţa lui Fleşeriu şi CSM Târgovişte
Sârbul Miroslav Popov face treabă în Cetatea Marii Uniri şi chiar dacă datele problemei sunt total schimbate, acesta şi-a luat o revanşă peste timp în faţa lui Fleşeriu (ce i-a luat bronzul cu CSM Satu Mare) şi CSM Târgovişte (l-a învins în finala cupei). „Am trecut cu bine un meci foarte greu, programat la nicio lună de la startul sezonului. Victoria este extrem de importantă, contând mult avantajul terenului propriu. Adversarele au avut câteva jucătoare ce aruncă bine de la 3 puncte, iar noi nu ne-am apărat bine în prima jumătate”, a spus Miroslav Popov.
*A trecut un val şi vine actuala campioană!
Reeditarea finalei de cupă şi a semifinalei de sezonul trecut a adus puţine cunoştinţe în teren, garniturile fiind profund schimbate. Şi luni, 21 octombrie va poposi în Sala Universităţii „1 Decembrie 1918” campioana ICIM Arad, într-un alt test la nivel înalt.
Au marcat Chastity Reed – 19 puncte, Jovana Vukoje – 9, Sasa Cadjo – 9, Tiffany Brown – 9, Chadijah Whittington – 8, Annemarie Părău – 5, Breanna Salley – 2.
[nggallery id=432]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Sărbători de final de an pentru copiii de la Star Pro Optimum, alături de Nicolae Stanciu, căpitanul echipei naționale!
Sărbători de final de an pentru copiii de la Star Pro Optimum, alături de Nicolae Stanciu, căpitanul echipei naționale! Surpriză pentru tinerii fotbaliști de la Star Pro Optimum Alba Iulia, care au avut parte de o bucurie imensă având-l alături la petrecerea de final de an pe Nicolae Stancium căpitanul echipei României. “Sfârșit de an” […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana