Victor Ponta: Noul Cod rutier va fi adoptat în funcţie de soluţia tehnică de implementare care va fi găsită
Miercuri, Guvernul a amânat din nou adoptarea noului Cod rutier, pentru a clarifica detaliile tehnice de constituire a contului unic în care să fie vărsate toate sumele încasate din amenzile percepute pentru contravenţii şi infracţiuni. Întrebat sâmbătă despre noul Cod rutier, premierul Victor Ponta a declarat că acesta „va fi adoptat în funcţie de soluţia tehnică de implementare care va fi găsită”.
Întrebat despre stadiul noului Cod rutier, premierul Victor Ponta, care s-a aflat, sâmbătă, în localitatea botoşăneană Baisa, unde au început lucrările de modernizare a DN 29, a spus că se caută o soluţie tehnică de implementare a proiectului.
Întrebat dacă noul Cod ar putea fi adoptat săptămâna viitoare, el a răspuns: „În funcţie de soluţia tehnică de implementare va fi adoptat”.
Premierul Victor Ponta declara, joi, că efectele noului Cod rutier asupra scăderii numărului de accidente vor fi analizate după o anumită perioadă, respectiv în câteva luni, un an sau doi ani, pentru eventuale adaptări.
„Nu există legi de neschimbat, că se schimbă realităţile. Evident că vom constata – dar nu într-o zi, două, ci în nişte luni, într-un an, în doi – …se face o analiză, să vedem care este influenţa asupra accidentelor, asupra plăţii amenzilor, în ce măsură s-a redus acest fenomen sau nu şi, în funcţie de asta, Parlamentul, la dezbaterea ordonanţei, sau noi putem să intervenim cu modificări. Nu înseamnă că acum am închis Codul rutier pentru următorii 50 de ani, ci că, în funcţie de situaţia reală, întotdeauna legislaţia se adaptează”, declara Ponta.
Sursa: Mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii