„Te vrem în siguranţă” – campanie a Jandarmeriei Alba privind siguranţa copiilor în şcoli
În cadrul unui demers la nivel naţional al Jandarmeriei Române, prin care se doreşte o mai bună informare a cetăţenilor referitor la misiunea şi atribuţiile jandarmilor asumate în scopul asigurării ordinii şi liniştii publice, Jandarmeria Alba propune o nouă campanie care are ca drept subiect, dar şi obiect siguranţa în şcoli.
Proiectul Jandarmeriei Alba devine necesar, mai ales în contextul în care, chiar la nivel judeţean, traversăm o perioadă de amplificare şi exprimare a nemulţumirilor sociale. În ultima vreme, în România, populaţia a început tot mai mult să îşi exprime nemulţumirile prin pichetări ale instituţiilor publice şi mişcări masive de protest, astfel că Jandarmeria are ca atribuţie esenţială asigurarea desfăşurării acestora conform prevederilor legale în vigoare.
În aceste condiţii, multe din misiunile de restabilire a ordinii şi liniştii publice executate de unităţi din cadrul Jandarmeriei Române nu au fost corect înţelese de către public, care a rămas de cele mai multe ori cu impresia că agresivitatea primează în faţa legitimităţii măsurilor luate şi care, de altfel, au fost şi sunt perfect legale.
În judeţul Alba, una dintre cele mai sensibile probleme, identificată de Jandarmerie, este siguranţa în şcoli şi, implicit, lipsa de informare a copiilor, dar şi a părinţilor cu privire la consecinţele violenţei, discriminării şi infracţiunilor, care pot fi săvârşite din necunoştinţă de cauză şi dând curs unor impulsuri pur emoţionale.
Campania derulată la nivel naţional – „Jandarmeria pe înţelesul tuturor” are în Alba o conotaţie particulară în primul rând datorită faptului că, sub sloganul „Te vrem în siguranţă”, alături de iniţiatorul proiectului, se află Instituţia Prefectului-Judeţul Alba, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, Fundaţia Comunitară Alba, Consiliul Judeţean al Elevilor şi opt primării (Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Ocna Mureş, Săsciori, Şpring şi Zlatna).
Scopul comun, asumat de către toţi partenerii implicaţi în proiect, este acela de a oferi copiilor informaţiile care îi pot ajuta să prevină singuri şi să combată orice fel de comportamente violente, discriminatorii şi infracţionale.
Concret, campania Jandarmeriei Alba este o invitaţie la dialog şi exprimare. Prima ei etapă se va desfăşura în unităţile de învăţământ şi vine ca o consecinţă a manifestării violenţei în viaţa elevilor. Pe toată perioada derulării activităţilor informative şi de prevenţie, care vor avea loc în 8 unităţi şcolare din localităţile partenere, elevilor li se va explica ce rol au instituţiile asociate în proiect pentru asigurarea unui climat stabil de ordine şi linişte publică, pentru protejarea bunurilor şi valorilor publice şi private şi cu privire la capacitatea de a interveni ori de câte ori acestea sunt grav afectate.
Vor fi de asemenea explicate care sunt faptele de natură penală cel mai frecvent întâlnite în cadrul instituţiilor de învăţământ, unul din obiectivele principale fiind acela de a conving e elevii cât de important este să vorbească despre problemele lor şi cum pot să apeleze la acele autorităţi care vor şti ce trebuie să facă pentru a dezamorsa orice fel de situaţie care implică agresivitate, violenţă, discriminare şi infracţiuni.
Dacă elevii sunt publicul ţintă principal, cadrele didactice constituie, la rândul lor, un public înspre care se îndreaptă, cu deschidere şi transparenţă, Jandarmeria Alba şi partenerii săi. Nu în ultimul rând, Jandarmeria îşi propune să intervină şi în familie, prin discuţiile care vor fi purtate cu părinţii elevilor, al căror rol în dejucarea oricăror forme de violenţă, fapte discriminatorii sau penale este esenţial.
Demersul Jandarmeriei Alba este posibil, mulţumită implicării partenerilor într-o campanie de utilitate publică. Prefectul judeţului Alba, Gheorghe Feneşer, a susţinut de la bun început acest proiect, considerând că siguranţa copiilor în şcoală trebuie să fie o prioritate asumată de toţi actorii sociali. În asentimentul său, ISJ Alba a selectat unităţile de învăţământ în care se vor desfăşura acţiunile campaniei, Consiliul Judeţean al Elevilor se asigură că problemele şi nevoile adolescenţilor sunt integrate în toate aceste acţiuni, iar primăriile oferă suportul logistic şi susţinerea conducătorilor administraţiilor publice locale, care ştiu cât e de important rolul de „părinţi ai comunităţii”, pe care şi-l asumă, şi prin sprijinirea acestei campanii.
Pentru aceasta campanie, Fundaţia Comunitară „Alba” va crea platforma siguranta.fundatiacomunitaraalba.ro,unde pot fi accesate informaţii referitoare la campanie şi la derularea acesteia. Totodată, prin grija fundaţiei, va exista şi feed-back-ul, din partea elevilor, care vor avea posibilitatea completării unui formular. Prin intermediul acestuia şi, sub protecţia anonimatului, elevii îşi vor putea exprima trăirile şi vor putea vorbi fără despre problemele care îi frământă. În acest fel, autorităţile, şcoala şi familia vor putea avea o imagine concretă asupra problemelor cu care elevii se confruntă în viaţa de zi cu zi şi vor şti care sunt măsurile pe care trebuie să le ia, conjugat, pentru ca fenomenele de violenţă şi discriminare, precum şi infracţionalitatea în rândurile elevilor să fie diminuate considerabil.
În cadrul întâlnirii cu liceenii albaiulieni participanţi la campanie, Fundaţia Comunitară Alba va prezenta oportunităţi de petrecere în siguranţă a timpului liber prin voluntariat. Nu în ultimul rând, primăriile partenere în această campanie au un important rol atât în promovarea campaniei, cât şi în găsirea şi gestionarea unor soluţii optime pentru siguranţa elevilor şi a şcolilor.
„Apreciem că prestigiul şi autoritatea instituţiilor partenere, experienţa acumulată pe timpul unor campanii similare, precum şi generozitatea temei alese vor contribui la o bună desfăşurare a activităţilor propuse, vor contribui la facilitarea transmiterii informaţiei şi vor face ca întâlnirile cu elevii să se desfăşoare într-un mod interactiv, orientat spre o receptare optimă a noilor cunoştinţe. De asemenea, ne exprimăm convingerea că mass-media va participa activ la acest proiect, atât prin informarea publicului cu privire la evoluţia acestuia cât şi prin diseminarea informaţiei, astfel încât aceasta să fie accesibilă unui număr cât mai mare de cetăţeni”, au transmis organizatorii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii