Bărbații care au violat și ucis o femeie de 80 de ani din Zlatna nu au reușit să scape de pușcărie
Curtea de Apel Alba Iulia a respins marți, 8 octombrie 2013, apelul la sentința pronunțată de Tribunalul Alba care i-a condamnat pe Stoica Sorin Ioan de 33 de ani și Mierea Raul Grigore de 28 de ani, ambii din Zlatna, la 13 respectiv 15 ani de închisoare pentru omor calificat. Aceștia mai au o singură șansă – recursul la Înalta Curte de Casație și Justiție și vor rămâne în arest până când magistrații vor pronunța o sentință definitivă.
Aceștia au fost trimiși în judecată după ce, la începutul lunii iunie, au violat și ucis o bătrână din Zlatna. Cadavrul femeii în vârstă de 80 de ani a fost descoperit, la data de 2 iunie a.c., de către un nepot care a anunțat poliția.
Potrivit IPJ Alba, “întrucât din primele cercetări desfăşurate de poliţişti s-a constatat pe cadavru urme de violenţă, la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă complexă formată din ofițeri specialişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, (Serviciile de Investigații Criminale şi Criminalistic) şi ai Poliţiei oraşului Zlatna împreună cu medicul legist din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Alba, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.
Cu ocazia efectuării necropsiei cadavrului s-a stabilit faptul că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne, consecinţa unui traumatism toracic cu multiple fracturi costale şi leziuni în zona vulvo-rectală produse în urma unor raporturi sexuale vaginale şi anale.
”În urma activităţilor de cercetare efectuate de poliţişti, la scurt timp de la sesizare s-a reușit identificarea şi reţinerea principalilor suspecţi de comiterea faptei, S. Sorin Ioan, de 33 de ani, din Zlatna şi M. Raul Grigore, de 28 de ani, din Zlatna, ambii cunoscuţi cu antecedente penale. În cursul cercetărilor s-a stabilit faptul că în noaptea de 01/02.06.2013, după ce au consumat băuturi alcoolice la un local public din Zlatna cei doi suspecţi s-au deplasat la locuinţa victimei şi profitând de faptul că aceasta locuia singură, prin violenţă, au întreţinut raporturi sexuale normale şi anale cu ea, aplicându-i totodată mai multe lovituri care i-au produs leziuni grave care au condus la deces”, au precizat polițiștii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii