Ţigările mentolate, slim şi cele electronice ar putea fi interzise. Eugen Nicolaescu susţine iniţiativa Parlamentului European
Ţigările slim, cele cu aromă de mentă sau de fructe şi cele electronice ar putea fi interzise, dacă şi Consiliul Uniunii Europene, va vota proiectul de lege care a fost votat marţi de Parlamentul European, la Strasbourg.
Directiva europeană prevede, de asemenea, ca 65% din ambalajul pachetelor de ţigări să fie acoperit cu imagini care conţin avertismente privind riscurile pentru sănătate.
Decizia prin care ţigările mentolate vor fi interzise va fi definitivă dacă va trece şi de Consiliul UE, cea de-a doua instituţie implicată în mecanismul de codecizie. Scopul controversatei legi este de a descuraja fumatul în rândul tinerilor.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a precizat că susţine orice decizie a Parlamentului European dacă aceasta este în beneficiul populaţiei. „Ştiu că există diferenţe de opinii în ceea ce priveşte această directivă între raportul care a ieşit de la comisie din Parlament şi ceea ce doreşte Comisia Europeană. Orice prevedere care înseamnă reducerea fumatului mai ales în rândurile tinerilor este binevenită. Orice prevedere care are ca scop reducerea fumatului în rândul populaţiei este binevenită, pentru că în felul acesta se micşorează riscurile cauzate de fumat”, a declarat Nicolaescu, citat de Gandul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii