În Liga a 3-a, Şoimii Pâncota – Metalurgistul Cugir 1-1 (0-0) *Itu a adus egalarea în minutul 90+3!!!
Veteranul Lucian Itu a egalat în minutul 90+3 al partidei de la Pâncota, iar Metalurgistul Cugir a plecat cu un punct mare de pe terenul „şoimilor”. Golul lui A. Mihai (61, după o fază la care a lucrat albaiulianul P. Păcurar) părea să producă eşecul Metalurgistului Cugir la Pâncota, localitatea devenită un veritabil coşmar pentru antrenorul Marius Opric, însă Itu a speculat la maximum o gafă a portarului Paşcalău (a prins iniţial mingea şi apoi a scăpat-o, la o lovitură liberă)!!! „Itu îşi respectă banderola de căpitan. Când am venit la Cugir ştiam pe ce mă bazez, este un fotbalist precum vinul, pe măsură ce trec anii este tot mai bun„, a spus Opric despre reuşita secundului său aflat la al treilea gol stagional. „Sunt foarte bucuros pentru că meritam cu vârf şi îndesat acest egal. Am dominat meciul, am avut o mulţime de ocazii, însă ei au marcat şi s-au crezut învingători. Fotbalul te pedepseşte însă când încerci să-l păcăleşti„, a afirmat Lucian Itu, eroul cugirean în vârstă de 35 de ani.
„Dumnezeu e sus şi tot timpul face dreptate. Îi mulţumesc din tot sufletul. Avem un Dumnezeu Mare„, este declaraţia sugestivă a managerului sportiv Bogdan Petric la finele acestei prime remize stagionale a cugirenilor.
*Atac la arbitraj!
„Nu meritam să pierdem, adversarii nu ne-au surprins cu nimic, iar arbitrajul a fost execrabil, ni s-a refuzat un penalty. De fapt aşa a fost mereu la Pâncota„, a fost prima reacţie a lui Opric, care apoi şi-a nuanţat discursul referitor la evenimentele din 10 mai, când FC Hunedoara a pierdut promovarea pe respectivul stadion. Eşec 0-1 favorabil Olimpiei Satu Mare şi o bătaie între jucători, spectatori şi forţele de ordine.
„Dumnezeu este sus şi le vede pe toate. Am o satisfacţie pentru că nu am pierdut, nu vorbim de răzbunare sau revanşă”, a mai afirmat tehnicianul originar din Haţeg.
*Mini-răzbunarea lui Opric
În urmă cu aproape 5 luni, la Pâncota, Şoimii au blocat FC Hunedoara din drumul spre promovarea în Liga a 3-a, după un meci încărcat de evenimente. „Raportat la momentul egalării s-ar putea concluziona că a fost o remiză norocoasă, însă analizând întregul meci, rezultă un punct meritat. Arbitrajul a nemulţumit ambele tabere, iar despre Itu, n-are sens să comentăm prea mult, întreaga sa carieră spune totul„, a afirmat Daniel Popa, vicepreşedintele Metalurgistului.
Conjudeţenii şi-au întrerupt seria de 4 victorii consecutive, dar rămân pe poziţia secundă după runda a 6-a, cu 13 puncte, stau marţi şi joacă în weekendul viitor tot în deplasare, la Baia Mare.
Metalurgistul a mizat pe: Tiut – Al. Man (81, Iovănescu), M. Radu, I. Buta, M. Neagu – D. Grozav (88, A. Cîmpean), Negură (77, Ispas) – D. Lupșan, Itu, Șuteu (88, A. Ianc) – Cîrstean. Pe bancă: Lăncrănjan – Tăban, Șuvaina. Antrenor: Marius Opric.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Viitorul Sântimbru a urcat pe locul secund în Liga 4 | Spicul Daia, scorul etapei; Greapcă, hat-trick pentru Energia
Viitorul Sântimbru a urcat pe locul secund în Liga 4, după etapa a 24-a. Spicul Daia a scorul etapei cu CSM Unirea Alba Iulia, golgheterul Greapcă, hat-trick pentru Energia. *CIL Blaj – CS Ocna Mureș 3-1 (2-0) Echipa din „Mica Romă” a câștigat derby-ul rundei și este foarte aproape să devină campioana celui de-al 4-lea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 15 ore
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Florii 2024. FELICITĂRI și URĂRI în Duminica Floriilor pentru apropiați, rude și cunoștințe
-
Actualitateacum o zi
Sâmbăta lui Lazăr. Obiceiuri și tradiții cu o zi înainte de Florii: Se fac plăcinte cu mere și se dau de pomană