ANOSR transmite mesajul studenţilor pentru guvernanţii din România: „Vrem 6% din PIB pentru educaţie”
Odată cu deschiderea anului universitar, organizațiile studențești din toată țara, membre ale Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), au transmis un mesaj adresat guvernanților prin care au cerut alocarea unui procent de 6% din PIB pentru educație.
Fie că au pus bannere în sălile festive de deschidere a anului universitar, fie că au pus cearceafuri la intrarea în universitate sau pe căminele studențești, mesajul lor către decidenți a fost același și anume respectarea Legii Educației Naționale și a asumărilor făcute privind finanțarea educației prin alocarea a 6% din PIB. O parte dintre reprezentanții studenților și-au manifestat nemulțumirea față de situația actuală a sistemului de educație din România în discursurile adresate conducerii universităților, cadrelor didactice și tinerilor boboci, îndemnându-i să se alăture demersului lor privind creșterea finanțării educației.
Aceștia au declarat că slaba finanțare a educației din ultimii ani a afectat calitatea educației și recunoașterea relevanței acesteia de către angajatori din cauza neîncrederii în eficiența sistemului, ducând totodată la situații în care foarte mulți tineri au fost nevoiți să renunțe la facultate din cauza taxelor tot prea mari. Totodată, aceștia cer stoparea creșterii taxelor în universități, creșterea fondului de burse și direcționarea unei sume speciale pentru bursele sociale, mai multe investiții în căminele din campusurile universitare și servicii de consiliere și orientare de bună calitate.
Organizațiile Studențești care au transmis mesajul lor către guvernanți sunt din Universitatea din București, Academia de Studii Economice din București, Universitatea de Arhitectură si Urbanism ”Ion Mincu” București, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iulia Hațieganu” din Cluj-Napoca, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea ”Politehnica” din Timișoara, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” din Iași, Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea ”1 Decembrie 1918” Alba-Iulia, Universitatea din Oradea, Centrul de Nord al UTCN din Baia Mare, Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea ”Dunărea de Jos” Galați și Universitatea Maritimă din Constanța.
La sfârșitul săptămânii trecute, reprezentanții ANOSR s-au întâlnit cu Ministerul Educației Naționale pentru a cere miniștrilor Remus Pricopie și Mihnea Costoiu asumarea alocării a 6% din PIB-ul alocat educației. Studenții s-au declarat nemulțumiți de rezultatul discuțiilor întrucât nu au existat asumări ferme în ceea ce privește creșterea bugetului pentru educație, reprezentanții studenților considerând că miniștrii au pasat responsabilitatea în curtea Ministerului Finanțelor. În urma acestei întâlniri, ANOSR a anunțat că pregătește acțiuni de presiune și protest.
Mesajul transmis de organizațiile studențești din toată țara odată cu deschiderea anului universitar reprezintă doar începutul demersurilor pentru creșterea finanțării educației. Studenții sunt nemulțumiți de modul în care educația a fost tratată de guvernanți în ultimii ani care, indiferent din ce partid sau guvern au făcut parte, și-au încălcat asumările făcute atât prin Pactul Național pentru Educație semnat de toate partidele politice, cât și prin Legea Educației Naționale privind alocarea de 6% din PIB pentru educație.
„Le transmitem domnilor politicieni care ne-au urat gânduri de bine și împliniri profesionale cu ocazia începutului de an universitar că îi așteptăm să vină în campusuri și să trăiască din bursele studențești care trebuie să acopere cheltuielile de cazare și masă dar care sunt de două sau trei ori mai mici decât prevede legea și mai apoi să facă rost de bani să plătească și taxele pe care universitățile le percep, fără bani de la „părinți” și să obțină și rezultate școlare bune. Avem totuși mari îndoieli că aceștia ar da curs invitației noastre, dat fiind faptul că nu sunt obișnuiți cu campusurile universitare din România, majoritatea dintre ei preferând universitățile din străinătate pentru copiii lor”, a declarat Mihai Dragoș, președinte ANOSR
ANOSR va solicita în următoarea perioadă întâlniri cu domnul prim-ministru Victor Ponta și cu Ministerul Finanțelor pentru a discuta posibile soluții pentru creșterea bugetului alocat educației.
„În lipsa unor perspective reale din partea Guvernului de creștere a finanțării educației și tratării acesteia ca prioritate națională, pregătim acțiuni de protest care se vor desfășura în toată țara,” a mai spus Mihai Dragoș, președinte ANOSR.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii