FOTO: În 3 zile, 24 de câini au dispărut din adăpostul din Alba Iulia
*Funcționarul primăriei care se ocupă de acest sector refuză să spună ce s-a întâmplat cu ei
Vineri, 27 septembrie, primarul Mircea Hava declara că în adăpost se află 62 de câini care așteaptă să fie adpotați sau eutanasiați, fără să precizeze o dată exactă la care aceștia vor fi uciși. Luni, 30 septembrie, când am avut acces la adăpost am constatat că acolo mai există doar 38 de câini.
Detalii despre orarul adăpostului am reușit să aflăm doar de la angajații de la ecarisaj care ne-au spus că programul cu publicul este fixat, de luni până vineri, între 10.00 – 14.00, interval în care oricine poate merge să vadă câinii și, eventual, să-și aleagă unul pentru a-l adopta.
Din păcate sunt singurele informații care ne-au fost oferite. Mircea Petrică, funcționarul de la Primăria Alba Iulia desemnat să supervizeze serviciul de ecarisaj a refuzat categoric să ne răspundă la întrebări și ne-a recomandat ”să cerem informații printr-o adresă oficială, conform legii Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public”.
Acesta este motivul pentru care nu putem răspunde cititorilor interesați de modalitatea prin care se pot face adopțiile, actele necesare și alte informații în acest sens. Îi rugăm pe cei interesați să îl contacteze direct pe Mircea Petrică, la biroul său de la Serviciul Administrarea Activităților Domeniului Public (situat în piața de legume din centrul municipiului) sau la numerele de telefon 0258/813534; 0372/586453. De asemenea, îi rugăm pe cititorii noștri să ne comunice de câte ori au reușit să-l găsească pe respectivul funcționar la birou, sau la telefon.
Îi vom respecta dorința angajatului primăriei Alba Iulia – Mircea Petrică (funcționar plătit din bani publici, care are obligația să stea la dispoziția celor care, indirect, îl plătesc – albaiulienii) și îi vom transmite o cerere oficială. Din păcate la ultima astfel de cerere a răspuns cu greu și după multe insistențe, după o perioadă de 16 zile (vezi AICI), astfel încât atât pentru câinii aflați în acest moment în adăpost cât și pentru cetățenii care doresc să îi adopte, s-ar putea să fie prea târziu.
Dacă cei 24 de câini care au dispărut în aceste 3 zile au fost deja eutanasiați, pentru că așa prevede legea, reamintim administrației locale din Alba Iulia că aceeași lege prevede următoarele:
”Câinii fără stăpân vor fi cazați în adăposturile serviciilor pentru gestionarea câinilor fără stăpân, pentru o perioada de 14 zile lucrătoare. Populația trebuie informată despre existența adăpostului, programul de vizitare, posibilitatea de adopție sau revendicare, prin afișare la sediul adăpostului și al serviciului specializat”.
Acest lucru nu se întâmplă la Alba Iulia – orașul în care administrația locală ”respectă întotdeauna legea”.
Vă prezentăm mai jos următorii condamnați la moarte, la o dată pe care reprezentantul primăriei care se ocupă de serviciul de ecarisaj a refuzat să o anunțe:
FOTO: Dragoș SUCIU
[nggallery id=352]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii