Amenzi de până LA 50.000 de lei
Numărul faptelor considerate a fi încălcari ale normelor de sănătate publică a fost dublat printr-un act normativ publicat în Monitorul Oficial. Astfel amenzile aplicate spitalelor, grădiniţelor, autogărilor, precum şi operatorilor economici care nu respectă noile prevederi pot ajunge şi până la 50.000 de lei. Potrivit ministrului Sănătăţii, Ladislau Ritli, faptele considerate a fi încălcări ale legii au crescut de la 281 la 515 fapte. Hotărârea de Guvern nr. 857/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 621, din 1 septembrie 2011, reglementează sancţiunile aplicabile în cazul nerespectării normelor privind organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat. Sunt reglementate şi normele privind conformitatea produselor care intră sub competenţa Ministerului Sănătăţii, cum ar fi suplimentele alimentare, alimentele cu destinaţie nutriţională specială, cosmeticele sau substanţele biocide. Amenzile vor fi aplicate atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice. Prevederile acestei Hotărâri de Guvern intră în vigoare după 10 zile de la publicare în M.O.
lMedicii, spitalele publice şi private, serviciile de ambulanţă trebuie să aibă grijă dacă nu vor să fie „arşi” la buzunar
Printre sancţiuni se numără şi refuzul acordării asistenţei medicale de urgenţă unui pacient de către un medic din cadrul UPU sau CPU. Medicii care fac acest lucru vor fi sancţionaţi cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei, iar unitatea sanitară cu o amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei. Nici spitalele private nu scapă de sancţiuni. În cazul în care un pacient care nu are posibilitatea să achite costurile aferente stabilizării, aflat în stare critică sau care acuză simptomatologia unei maladii, nu primeşte îngrijire de la o unitate sanitară privată, până la transferarea acestuia în condiţii corespunzătoare către o unitate sanitară publică, amenda ajunge la 20.000 de lei. Tot cu 20.000 de lei vor fi sancţionate şi ambulanţele care nu sunt dotate cu echipamente, materiale sanitare sau medicamente, conform prevederilor în vigoare. Pentru necompletarea sau completarea incorectă a fişei medicale de către echipajele de intervenţie, amenda este cuprinsă între 10.000 şi 15.000 de lei; pentru această neregulă, şi personalul medical riscă o amendă de la 500 la 1.500 lei. Dotarea necorespunzătoare a laboratoarelor de analize medicale este la rându-i sancţionată cu o amendă cuprinsă între 10.000 şi 20.000 de lei.
lAngajatorii care nu solicită atestat de igienă, „puşi la zid”
În actul normativ, în vizor sunt luaţi şi producătorii şi distribuitorii de apă din sistemul public, care riscă o amendă de la 4.000 la 10.000 de lei pentru neîntocmirea unui regulament de exploatare, funcţionare şi întreţinere a instalaţiilor centrale de aprovizionare cu apă pentru consum uman. Aceeaşi sancţiune se aplică şi pentru neasigurarea calităţii apei potabile la parametrii prevăzuţi de lege. Lipsa unui certificat de instruire profesională privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă se pedepseşte cu o amendă de la 500 lei la 1.000 lei pentru persoanele fizice, respectiv 5.000 lei la 10.000 lei pentru persoanele juridice care angajează personal căruia îi lipseşte această atestare. Amenzi de până la 3.500 de lei se vor da şi pentru neafişarea la loc vizibil a măsurilor de igienă şi a modului de utilizare ce trebuie respectate de cei care folosesc bazine de înot, ştranduri şi piscine. Operatorii economici care pun în consum alimente care prezintă semne organoleptice de alterare evidente, miros şi gust străine de natura produsului sau pete de mucegai se sancţionează cu 40.000 de lei. Tot operatorii economici riscă o amendă de pâna la 25.000 de lei dacă nu respectă normele de igienă în vigoare privind prepararea, păstrarea, depozitarea, transportul şi servirea produselor alimentare. Folosirea aditivilor alimentari, a aromelor sau coloranţilor peste limita permisă va fi pedepsită cu amendă de pâna la 50.000 de lei. Pentru deversarea apelor uzate direct pe sol sau în bazinele de apă, operatorii economici vor fi sancţionaţi cu amendă de până la 5.000 de lei.
lGrădiniţele supraaglomerate amendate conform noului act legislativ
Depăşirea capacităţii dormitoarelor de orice tip, a internatelor, creşelor şi colectivităţilor de copii şi tineri, precum şi neasigurarea pentru fiecare persoană a unui pat individual constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 2.000 şi 5.000 de lei. Aceeaşi amendă este prevăzută şi pentru unităţile de utilitate publică în care nu se asigură apă rece şi caldă curente, precum şi pentru cele care nu oferă lenjerie curată, dezinfectată şi călcată, schimbată după fiecare persoană. Dacă în gări, autogări, aeroporturi nu sunt asigurate resurse de apă corespunzătoare pentru consumul uman, amenda poate ajunge la 8.000 de lei.
lCine nu se supune controlului va plăti 50.000 de lei
Refuzul de a permite accesul personalului împuternicit în vederea efectuării controlului sau de a accepta efectuarea controlului, ori de a pune la dispoziţia acestui personal documentele şi informaţiile necesare realizării atribuţiilor de control potrivit competenţelor constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei.
Toate aceste sancţiuni vor fi aplicate de personalul de specialitate împuternicit de conducerea Ministerului Sănătăţii sau de către personalul de specialitate din direcţiile, serviciile şi unităţile medicale ale celorlalte ministere şi instituţii cu reţea sanitară proprie. (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Rezultate EXIT POLL alegeri prezidențiale: Ce institute de sondare realizează sondaje și când se vor publica rezultatele
Rezultate EXIT POLL alegeri prezidențiale: Ce institute de sondare realizează sondaje și când se vor publica rezultatele Primele rezultate de la alegerile prezidențiale 2024, turul I, vor fi anunțate imediat după închiderea urnelor, la ora 21:00, când vor fi publicate sondajele exit-poll. Pentru realizarea exit-poll-urilor Biroul Electoral Central (BEC) a acreditat în acest an patru […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Sportacum 3 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918