Victor Ponta: Aurul se exploatează cu cianură, nu există altă tehnologie care să scoată acest cuvânt odios
Aflat în vizită oficială în Finlanda, premierul Victor Ponta a declarat că România trebuie să-şi exploateze resursele naturale, nu să le blocheze, pe baza unor standarde ridicate de mediu care pot fi preluate din legislaţia finlandeză şi care, odată respectate, nu mai pot reprezenta un motiv ca exploatarea să nu fie aprobată.
„Aurul se exploatează cu cianură, nu există altă tehnologie care să scoată acest cuvânt odios, că până la urmă cuvântul este problema. Cianura este folosită în multe alte tehnologii, inclusiv în România. Şi în Finlanda tot cu cianură exploatează. Nu cunosc foarte bine tehnic, dar putem să învăţăm de la ei şi să ştim ce putem cere ca standarde de mediu de la orice fel de companie, nu de la una anume, ci de la oricine vrea şi poate să investească în România”, a spus Ponta, aflat în vizită oficială în Finlanda.
El a insistat asupra faptului că nu vorbeşte despre un proiect anume, ci despre faptul că România trebuie să îşi exploateze resursele, nu să le blocheze, şi poate învăţa de la ţări cu standarde ridicate de protejare a mediului care sunt tehnologiile acceptabile.
„După care, dacă nici ce se face în Finlanda nu e bun, înseamnă că e o exagerare”, a adăugat Ponta.
Întrebat de jurnalişti dacă poate impune alte standarde de mediu pentru exploatarea de la Roşia Montană, premierul a răspuns că pentru orice exploatare pot fi stabilite orice fel de reguli de mediu care sunt considerate necesare în legislaţia românească.
„Dar în momentul în care aceste reguli sunt respectate, atunci aprobăm exploatările. Nu facem cele mai înalte standarde de mediu şi după aia oricum nu acceptăm. Pe mine mă interesează ca România să îşi exploateze resursele – şi nu vorbesc doar de aur, ci de multe alte resurse – asta înseamnă să avem standarde de mediu, dar să spunem «Da» folosirii resurselor noastre naturale, aşa cum spune Finlanda (…) Nu ştiu de ce nu am face şi noi acelaşi lucru, este vorba de dreptul la dezvoltare al României şi de oportunităţile uriaşe pe care, cu inteligenţă şi cu respectarea mediului, trebuie să le folosim”, a adăugat însă Ponta.
Sursa: Mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Prețuri ca în Elveția în supermarket-urile din România, dar salarii de 6 ori mai mici: Exemple de prețuri
Prețuri ca în Elveția în supermarket-urile din România, dar salarii de 6 ori mai mici: Exemple de prețuri În România mai avem puțin până să ajungem să avem aceleași prețuri ca în Elveția, după luni consecutive de creștere a inflației. Când merg la supermarket, mulți cetățeni pot observa că au ajuns să pună din ce […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 13 ore
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 2 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui