Ministrul Culturii: RMGC se angajează să investească 100 de milioane de dolari, dintre care 70 la Roşia Montană
Roşia Montană Gold Corporation i-a înmânat Ministrului Culturii, Daniel Barbu, estimări din care reiese că ar fi investit 32 de milioane de dolari la Roşia Montană. Daniel Barbu a declarat acestea luni, la audierile din Comisia specială pentru Roşia, dar a mai spus că statul român nu are o autoritate care să confirme suma. Ministrul a mai spus că RMGC se angajează să investească 100 de milione de dolari.
„Potrivit acordului, compania se angajează să investească o sută de milioane de dolari, din care 30 de milioane de dolari în proiecte arheologice sau patrimoniale ce vor fi convenite împreună cu ministerul, în alte părţi decât Roşia Montană, şi 70 de milioane de dolari în situ la Roşia Montană”, a spus Barbu, în faţa Comisiei comune speciale.
El a precizat că, potrivit estimărilor pe care i le-a înaintat compania, din aceşti 70 de milioane de dolari RMGC ar fi cheltuit deja 32-33 de milioane.
Barbu a spus, pe de altă parte, că RMGC a restaurat deja 20 de imobile monument istoric din cele 41 care beneficiază de acest statut, dar doar imobile care îi aparţin.
Ministrul a admis, răspunzând unei întrebări, că nu există o autoritate a statului român care să fi confirmat investirea acestor sume.
„În momentul de faţă, nu, nu există, nu am făcut o asemenea expertiză, dar ea se poate vedea cu ochiul liber. Nu ştiu dacă chiar 32 (de milioane de dolari, n.r.) dar se poate vedea că e o investiţie care s-a făcut”, a spus Barbu.
El a arătat că până în anul 2001 nimeni din România nu a fost preocupat de situaţia patrimoniului din localitatea Roşia Montană, interesul pentru subiect intervenind în 2001 întrucât cu trei ani mai devreme s-a semnat o licenţă de exploatare în favoarea unei companii.
„Dacă mâine pleacă această companie – oricare alta, nu mă interesează compania în mod special – dacă pleacă cei care au investit până acum, ne rămâne din punct de vedere al patrimoniului o sarcină financiară în braţe enormă. De aceea am spus că până în 2001 nu ştiam nimic, nu ne păsa. Nu avea nimeni grija patrimoniului de la Roşia Montană. Acum avem în braţe un număr de case – 41- şi aceste galerii, pe care dacă nu le face cine investeşte acum, va trebui să le facem noi şi va costa”, a spus Daniel Barbu.
Sursa: Mediafax
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară
Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară Luăm împrumut și nu ne rugăm de nimeni pare să fie motto-ul administrației Pleșa. Astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare, organizată online, fără ca publicul și cetățenii să fie martori ai ineficienței administrative, fără o dezbatere serioasă, datoria […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 18 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 22 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 10 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor