Finanţare de 49.954 de lei din partea AFCN, pentru reconstituirea portului tradiţional din Cergău
În cea de-a doua sesiune a concursului de proiecte culturale din 2013, iniţiat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, Asociaţia Artă şi Tradiţii Meşteşugăreşti, judeţul Alba a obţinut o nouă finanţare. Este vorba despre proiectul „Reconstituirea portului tradiţional din Cergău, Alba – restituire parţială a patrimoniului imaterial local”, care a obţinut un punctaj de 87,33, la secţiunea Patrimoniu Imaterial, fiind clasat pe poziţia a V-a, cu o finanţare de 49.954 lei.
Proiectul cultural face parte dintr-o amplă campanie de reconstituire a portului tradiţional de pe Târnave. „Se doreşte ca localnicii din această zonă să cunoască adevăratul port tradiţional purtat din moşi-strămoşi. Aproape în întreg judeţul Alba, în special pe Târnave, la manifestările folclorice, oamenii şi grupurile tradiţionale îmbracă costumul alb-negru, care nu reprezintă judeţul Alba, acesta fiind adoptat în jurul anilor 1900, în urma influenţei Mărginimii Sibiului. În timp, acesta a evoluat, păstrând foarte puţine elemente din portul sibian, iar cel arhaic, specific Târnavelor, purtat până la începutul secolului XX, a fost pe deplin uitat”, a transmis Petruţa Pop, preşedinte Asociaţia ATMA.
Campania de reconstituire a portului tradiţional a început anul trecut, 2012, pe Târnava Mică, la Pănade, când Asociaţia ATMA a implementat un proiect cultural în acest sens, fiind finanţat de AFCN şi Consiliul Judeţean Alba, prin Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba.
Scopul proiectului cultural constă în familiarizarea publicului larg cu meșteșugul străvechi al țesutului și cusutului portului tradiţional, prin realizarea unui documentar etnografic și a unei cărţi ce reconstituie portul străvechi din Cergău.
Prin acest proiect, comunitatea din Cergău va redescoperi portul tradiţional al satului, componentă a patrimoniului imaterial local, precum și tehnicile vechi de țesut și cusut. Beneficiarii direcţi ai proiectului cultural sunt locuitorii comunei Cergău, care, după 15 noiembrie a.c., îşi vor putea admira portul străvechi femeiesc şi bărbătesc, în cadrul expoziției etnografice din localitate.
Acesta va fi reconstituit de către trei femei din comuna Cergău, care cunosc tainele acestui meşteşug. Manager de proiect este Petruța Pop, președinte al Asociației ATMA și referent în cadrul Serviciului de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale, din cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena ”Alba, iar parteneri în proiect sunt Primăria Comunei Cergău, Asociația ASTRA Blaj, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Biblioteca Județeană “Lucian Blaga” Alba, Radio Reîntregirea și TVR Cluj.
FOTO: arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii