FOTO: Al treilea protest autorizat anti RMGC la Câmpeni
Anunțat din timp prin rețelele de socializare și pliante lipite prin oraș, marți, la Câmpeni, peste 400 de moți din oraș și din împrejurimi au participat sau au asistat la al treilea protest împotriva proiectului RMGC de a exploata aurul de la Roșia Montană prin metoda cianurării.
De data aceasta întâlnirea a fost una autorizată pentru că un ONG a obținut autorizație de a protesta zilnic între orele 8.00-19.00 pe o perioadă mai mare de timp, tocmai de a da ocazia celor care sunt împotriva proiectului să se adune în mod legal și de a-și expune părerea.
Acest al treilea protest a început puțin după ora 14.00 cu intonarea imnului „Deșteaptă-te, române!” și s-a desfășurat ca cel de duminică, în parcarea complexului „Tulnicul”, în apropierea bustului lui Avram Iancu și a „Beciului lui Horea” locul unor evenimente premergătoare Răscoala din anul 1784 condusă de Horea, Cloșca și Crișan.
Printre cei care au vorbit mulțimii de oameni „înarmați” cu drapele naționale, bannere și fluiere s-au regăsit cei care au „însuflețit” celelalte două proteste anterioare și un profesor universitar de la Cluj care i-a îndemnat pe moți să iasă în stradă și să-și rezolve problemele. În discursuri au fost evocate numele eroilor moți – Avram Iancu, Horea, Cloșca, Crișan – care au luptat și chiar au murit pentru drepturile lor. Pentru premierul Victor Ponta s-a transmis mesajul de a veni și la Câmpeni ca să audă dorința lor și să țină cont de ceea ce vor, iar la un moment dat i s-a cerut chiar și „Demisia!”.
Mitingul la care au participat numeroase forțe de ordine și câțiva jurnaliști de la posturi de televiziune a durat mai mult de două ore și s-a încheiat fără incidente, protestatarii plănuind să revină în același loc și în zilele următoare.
Ovidiu CULDA
[nggallery id=270]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
ANGAJĂRI la STAT 2024: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 19 MAI 2024. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS
ANGAJĂRI la STAT 2024: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 19 MAI 2024. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS Mai multe instituţii publice din Alba anunță posturi vacante la data de 19 MAI 2024 și organizează concursuri în următoarea perioadă. Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 3 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Actualitateacum 3 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
16 mai: Ziua Internațională a Luminii
-
Sportacum 2 zile
Metalurgistul Cugir – ACS Tg Mureș 3-2 (1-1), în play-out | „Roș-albaștrii”, victorie la despărțirea de fani