Traian Băsescu despre legea maidanezilor: ” O promulg fără reţineri”
Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni seara că va promulga „fără reţineri” legea privind câinii comunitari, în forma în care a trecut în Parlament.
„În forma în care a trecut prin Parlament, o promulg fără reţineri. Este ceea ce eu cred că trebuie să se întâmple. După ce aducem populaţia canină la o dimensiune rezonabilă, se poate gândi şi un alt mod. Dar acum este un pericol pentru copii, pentru bătrâni, pentru oameni în general”, a afirmat Băsescu, la Palatul Cotroceni.
Reamintim că pe 10 septembrie, proiectul de lege privind câinii fără stăpân a fost adoptat de plenul Camerei Deputaţilor.
Actul normativ prevede prelungirea de la şapte la 14 zile lucrătoare a termenului în care un câine din adăpost poate fi revendicat sau adoptat, gratuit. După cele 14 zile, autoritatea locală poate decide eutanasierea câinilor sau prelungirea şederii lor în adăpost, cu condiţia să aibă resurse financiare pentru întreţinerea padocurilor.
Curtea Constituţională va discuta pe 25 septembrie sesizarea cu privire la proiectul de lege de modificare a OUG 155/2001 privind câinii comunitari, adoptat de Camera Deputaţilor.
Sesizarea de neconstituţionalitate a fost depusă de 29 de senatori de la PP-DD, PNL, PC, PSD şi PDL, printre care Haralambie Vochiţoiu (lider grup PP-DD), Tudor Barbu (lider grup PC), Dumitru Pelican (PC), Călin Popescu-Tăriceanu (PNL), Ioan Ghişe (PNL), Cătălin Croitoru (PSD), Ovidiu Marius Isăilă (PDL).
În documentul care a ajuns la Curtea Constituţională, senatorii susţin că forma în care actul normativ a fost adoptat diferă fundamental, atât în ceea ce priveşte concepţia, cât şi în ceea ce priveşte conţinutul, de cea adoptată de Senatul României la data de 12 martie 2013.
Sursa: Realitatea.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
De ce la Paște NU trebuie să urăm ”sărbători fericite” sau ”Paște fericit”? Un episcop ortodox le-a explicat credincioșilor săi de ce nu se urează „Sărbători fericite!” de Învierea Domnului. Preasfinţitul Ambrozie, episcopul Giurgiului, a vorbit despre „păcatul” pe care-l fac unii credincioși în perioada pascală. „Mulţi dintre dumneavoastră v‑aţi împărtăşit cu trupul şi sângele […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 23 de ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale