Rămâi conectat
MA-RA-MU

Sport

FOTO: Volei Alba Blaj şi-a prezentat lotul, într-o atmosferă incendiară! 700 de fani le-au ovaţionat pe fetele lui Gajic

Dan HENEGAR

Publicat

în

Peste 700 de suporteri blăjeni au asistat duminică seara în Parcul „Avram Iancu” la prezentarea lotului cu care Volei Alba Blaj va aborda noua stagiune. Formaţia Blackstar a încălzit atmosfera la evenimentul de seamă, punctul culminant fiind melodia „O rază de soare”, devenită imnul echipei locale. Volei Alba Blaj are obiective îndrăzneţe la a doua participare în elită, în Divizia A1, respectiv clasarea pe locurile 1-4 şi calificarea în cupele europene.

*Jucătoarele au cântat cu suporterii

Acţiunea a avut în aceeaşi zi în care s-a încheiat Cupa Blajului, întrecere amicală, la care Volei Alba Blaj s-a clasat pe locul secund, după campioana Ştiinţa Bacău. Voleibalistele s-a angrenat în ritmul dictat de galeria locală „Legiunea a XIII-a Gemina”, prezentarea jucătoarelor făcându-se în uralele celor prezenţi, la final, elevele lui Branko Gajic cântând alături de fani. La evenimentul de seamă au fost prezente şi notabilităţi locale şi judeţene.

Primul meci al voleibalistelor din Blaj va avea loc pe 25 septembrie, în Cupa României, pe teren propriu împotriva nou-promovatei CSM Targoviște. Campionatul Diviziei A1 va începe pe 5 octombrie , CS Volei Alba Blaj întâlnind acasă pe o altă nou-promovată, Penicilina Iași. 

Componența CSV Alba Blaj pentru sezonul 2013-1014 este următoarea: Centri: Valentina Rusu, Roxana Ivanof CSM București), Camila Lanner (braziliancă, Halmstad), Alexandra Biriș;

Ridicători: Luminița Trombițaș (U. Cluj), Denisa Viloiu (CSM Sibiu), Sorina Mocan;

Secunzi:Adriana Dudnic, Adina Salaoru (CSS Medicina Tg. Mureș), Miroslava Kijakova (Slovacia, AGH Wisla Krakowia), Ramona Rus

 

Fals/Universal: Milagros Collar (Spania, Le Cannet- Rocheville), Adina Stanciu (Unic Piatra Neamţ)

 

Libero: Katja Medved (CSM București).

Formația ce va fi condusă de echipa sârbă, alcătuită din Branko Gajic și secundul Ugliena Segrt. Din efectivul anului trecut doar două jucătoare se vor regăsi și în acest an în componența CS Volei Alba Blaj: centrul Valentina Rusu și secundul Adriana Dudnic. tot atâtea atuuri în lupta pentru atingerea obiectivului din acest an: clasarea în primele patru locuri. De asemenea începând din acest an au fost incluse în lot și patru junioare din pepiniera proprie: Ramona Rusu, Alexandra Biriș și Sorina Mocan (toate componente ale naționalelor de cadete sau junioare), precum și Ioana Vodă.

Foto Dragoş BASARABA

[nggallery id=220]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, în sferturile de finală ale Cupei României! Posibili adversari, în funcție de baraj, Farul Constanța, Hermannstadt sau Poli Iași

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia a realizat o calificare de senzație în sferturile de finală ale Cupei României, dar trebuie să dispute un baraj cu ACSM Reșița pentru a afla oponentul din faza următoare a competiției „KO” Admirabila echipă condusă de Alexandru Pelici urmează, la primăvară, să întâlnească una dintre prim-divizionarele Farul Constanța, Hermannstadt sau Poli […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea