Rămâi conectat

Actualitate

FOTO: Competiție în premieră la Alba Iulia: ”Turneul Cetăților” – concurs de tir cu arcul în Traseul de Sud din Șanțurile Cetății

Dragoş Suciu

Publicat

în

Alba Iulia găzduieşte în acest sfârşit de săptămână ”Turneul Cetăților” – un concurs de tir cu arcul în teren variat, în cadrul Campionatul de Field Open – IFAA organizat de Federația Română de Arc Tradiţional şi Field. La concurs s-au înscris 70 de concurenţi, băieţi şi fete, de diferite vârste ne-a informat Doru Danileţ organizatorul evenimentului din Cetatea Alba Carolina

Competiţia este o noutate pentru publicul din municipiu şi se desfăşoară în acest weekend pe Traseul de Sud din Șanțurile Cetății (în apropiere de Centrul de Echitație). Concursul este împărțit pe categorii de vârstă: adulți (peste 17 ani), juniori (13-17 ani), copii (sub 13 ani), iar concurenții vor fi încadrați pe divizii, în funcție de echipamentul pe care îl dețin.

 „Concurenţii sunt foarte bine pregătiţi şi sunt mulţumiţi de ce au găsit şi le place foarte mult Cetatea Alba Carolina. Au venit la Alba Iulia din toată ţara de la Timişoara, Arad, Bucureşti etc. Am vrea să facem o tradiţie din acest concurs, sper să avem şi susţinere. A fost frumos şi toată lumea a fost mulţumită”, a declarat organizatorul evenimentului.

Câştigătorul va fi anunţat mâine la prânz, iar cei mai buni vor fi recompensaţi cu diplome de participare, medalii şi premii personalizate.

Concursul continuă duminică, 1 septembrie după următorul program:

8.00 – 9.00 Încălzire
9.00 – 12.30 Concurs – runda Hunter (14 tinte IFAA Hunter, 4 săgeți pe țintă)
13.00 – 14.00 Festivitatea de premiere și închiderea competiției

[nggallery id=152]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Marcel Ciolacu, desemnat premierul României, de Klaus Iohannis: Va conduce noul cabinet propus de coaliție

Bera Larisa

Publicat

în

VIDEO | Marcel Ciolacu, desemnat premierul României, de Klaus Iohannis: Va conduce noul cabinet propus de coaliție Liderul PSD, Marcel Ciolacu a fost desemnat premier de către Președintele Klaus Iohannis. Acesta va conduce noul cabinet propus de coaliție. Citește și: SURSE: Crin Antonescu, susținut de coaliția PSD-PNL-UDMR și Minoritățile Naționale pentru a candida la alegerile […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea