Opt inculpați din gruparea ”Bătăușilor” din Cugir se vor întoarce la închisoare
Curtea de Apel Alba Iulia a respins astăzi recursul formulat de Sibişan Viorel (Relucu), Sibişan Viorel (Siba), Badea Ciprian Constantin, Cristea Mircea, Lascu Gheorghe, Chiaburu Florin Sebastian, Bacrău Dorin Florin și Vîjdea Traian Cosmin, condamnați de Tribunalul Alba în dosarul ”Bătăușilor din Cugir”, astfel că aceștia vor trebui să se întoarcă în arest.
Săptămâna trecută magistrații au admis propunerea procurorilor care au susținut că inculpații au încălcat obligațiile impuse după eliberarea din arest iar decizia a fost atacată cu recurs.
Dosarul ”Bătăuşilor din Cugir” se judecă la Curtea de Apel Alba Iulia după ce Tribunalul Alba a pronunțat sentințe (în luna aprilie 2013) pentru 26 de inculpaţi care au primit între 8 și 12 ani de închisoare cu executare, pentru tentativă de omor, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, după ce, o parte dintre dintre ei au fost arestați în urma scandalului de la o discotecă din Cugir (în 2011) unde doi bodyguarzi au fost bătuți crunt.
Următorul termen este fixat pentru data de 3 septembrie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii