FOTO: Lansare de carte cu arome de prăjituri la Cugir
Câteva zeci de cugireni au sfidat sâmbătă căldura toridă de afară și au venit la Casa de Cultură, pentru a lua parte la prezentarea cărții ”Totul e bine când se termina prost”, aparținând jurnalistului clujean Walter Ghidibaca. Și nu au avut decât de câștigat, pentru că toți participanții s-au ales cu o interesantă carte, oferită gratuit de autor, dar au avut și ocazia să servească din gustoasele prăjituri oferite de firma ”Cugir Cupcakes”, care a prezentat o expoziție cu ocazia de lansare a cărții.
Evenimentul a debutat cu un recital de chitară clasică prezentat de Laurențiu și Andrada, după care pe fondul unor proiecții de film presărate cu secvențe pline de umor rusesc, autorul și-a prezentat volumul de carte.
O carte, după cum mărturisea scriitorul, bazată pe o întâmplare adevărată, o palpitantă experiență petrecută în urma unei vizite de documentare făcută în Siberia, după care au urmat opt luni petrecute în închisori din Moscova și Vladimir.
”Adevărul este că ceea ce s-a întâmplat în Siberia și apoi în închisoare a fost atât de straniu încât și eu am fost convins că este cu totul altceva decât o detenție obișnuită. Și chiar dacă a fost cea mai neplăcută experiență a vieții mele, cartea pe care am scris-o v-o recomand ca pe o lectură ușoară și amuzantă”, a spus Walter Ghidibaca.
Despre carte și despre autor au vorbit Diane Ţiganila – referent în cadrul Casei de Cultură din Cugir, precum și cunoscuta actriță bucureșteană Maria Dodoc, originară din Cugir. (C.P.)
[nggallery id=39]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
Mesaje, urări și felicitări de Crăciun fericit 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Mesaje de Crăciun pentru prietenii din străinătate în limba italiană Dacă aveți prieteni care cunosc limba italiană vă propunem să le trimiteți, în preajma sărbătorilor, unul dintre mesajele de mai jos. Surpriza va fi pe măsură. Buon Natale / Buone […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 5 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 10 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi