Rămâi conectat

Curier Județean

Amenzi de 3.300 de lei date de jandarmi în patru zile

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Tulburarea ordinii şi liniştii publice, provocarea ori participarea efectivă la scandal, consumul de băuturi alcoolice în locuri publice sau săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să provoace indignarea cetăţenilor, sunt doar câteva dintre faptele pentru care jandarmii au aplicat 19 sancţiuni contravenţionale în perioada 26 – 29 august a.c., valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 3300 de lei. Astfel, jandarmii au intervenit pentru aplanarea a 5 scandaluri semnalate prin 112. Patru dintre aceste incidente au izbucnit între membrii aceleiaşi familii sau între rude apropiate şi au avut la bază nemulţumiri mai vechi, acutizate de consumul exagerat de băuturi alcoolice. Pentru faptele săvârşite, şase albaiulieni – Darius M., Florean M., Cristina N., Iosif I., Ioan T., Ioan C. – au fost sancţionaţi contravenţional cu avertisment scris sau amendă, valoarea amenzilor fiind de 700 de lei. Pentru tulburarea liniştii doi cetăţeni – Andrei K. şi Nicolae Ş. – au fost avertizaţi de jandarmi, iar alţi doi, Petru V. şi Alexandru T., au fost amendaţi cu 200 de lei.
Avertismente au primit şi Vasile Z. şi Dan F., pentru că au consumat băuturi alcoolice în locuri publice, Gheorghiţă B. deoarece a fost surprins cerşind cu toate că părea apt de muncă şi Irimia C., pentru că nu şi-a supravegheat corespunzător animalele, iar acestea au provocat pagube în grădina unui vecin. „Pentru că a pătruns ilegal într-un punct de lucru al unei firme de construcţii, cu intenţia de a colecta fier vechi, David M. a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 500 de lei. Tot cu câte o amendă în valoare de 500 de lei au fost sancţionate şi Alexandra S., Gyongyi T. şi Ana C.. Acestea au fost depistate pe şoseaua de centură a municipiului Alba Iulia în timp ce, pentru obţinerea unor avantaje materiale, încercau să acosteze persoane de sex bărbătesc în vederea practicării de raporturi sexuale. (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Asistenți personali pentru persoanele cu handicap grav din Alba Iulia: 350 de posturi pentru anul 2025. Proiectul de Hotărâre, pe masa consilierilor locali

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Asistenți personali pentru persoanele cu handicap grav din Alba Iulia: 350 de posturi pentru anul 2025. Proiectul de Hotărâre, pe masa consilierilor locali Proiectul de Hotărâre, numărul 490, din 12 decembrie 2024, privind stabilirea numărului de posturi pentru asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav cu asistent personal, pentru anul 2025, a fost publicat în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea