Ședinţă de lucru la Poliţia Cîmpeni, prezidată de șeful IPJ Alba, Ioan Nicolae Căbulea
La sediul Poliţiei Orașului Cîmpeni a avut loc astăzi, începând cu ora 12.00, o şedinţă de lucru la care a participat chestorul principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.
Au fost prezenţi poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Cîmpeni, ai secţiei de poliţie rurală Cîmpeni şi şefii celor 11 posturi de poliţie comunală, a căror activitate este coordonată de această subunitate de poliţie.
Au fost analizate rezultatele obţinute în primele 7 luni ale anului 2013 de către poliţiştii din Cîmpeni şi de la subunităţile rurale de poliţie subordonate iar concluzia ce s-a desprins a fost aceea că zona asigurată, din punctul de vedere al siguranţei publice, este una fără probleme deosebite.
În primele 7 luni ale anului 2013 nu au fost înregistrate fapte grave, comise cu violenţă şi a crescut securitatea stradală astfel că în această perioadă nu a fost înregistrată nici o infracţiune de acest gen.
Pozitiv este şi faptul că numărul accidentelor rutiere a scăzut semnificativ comparativ cu perioada similară a anului trecut, în primele 7 luni înregistrându-se 13 astfel de evenimente, cu 24 mai puţine decât în 2012.
Șeful IPJ Alba a subliniat importanţa măsurilor cu caracter preventiv atât în ceea ce priveşte faptele de natură penală cât şi accidentele rutiere. Un alt aspect accentuat de domnia sa a fost importanţa pregătirii profesionale a poliţiştilor precum şi modul în care aceştia interacţionează cu membrii comunităţii. „Este nevoie să fim deschişi şi să răspundem prompt pentru rezolvarea problemelor cetăţeneşti, acordându-se importanţa cuvenită oricărei sesizări, astfel încât cetăţenii să ni se adreseze cu încredere şi să se simtă în permanenţă protejaţi”.
”Prin prisma rezultatelor înregistrate la nivelul Poliţiei Oraşului Câmpeni, domnul chestor principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea, a apreciat eforturile depuse de poliţişti pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice şi pentru întreaga activitate de prevenire şi combatere a criminalităţii. Pe linie de poliţie rutieră a fost apreciată creşterea fermităţii în luarea măsurilor de sancţionare a persoanelor care nu înţeleg să respecte regulile de circulaţie iar prin acest comportament pun în primejdie viaţa celorlalţi participanţi la trafic”, precizează reprezentanții IPJ Alba.
”Se impune sancţionarea fermă a celor care conduc vehicule sub influenţa băuturilor alcoolice sau care nu respectă regimul de viteză şi regulile privind efectuarea manevrei de depăşire precum şi cele privind acordare a priorităţii de trecere, principale cauze generatoare a accidentelor grave de circulaţie” , a precizat Ioan Nicolae Căbulea.
Şeful inspectoratului le-a cerut poliţiştilor din Cîmpeni să manifeste interes şi preocupare pentru realizarea îndatoririlor de serviciu şi să intensifice activitățile specifice pentru creşterea gradului de siguranţă stradală, reducerea riscului rutier, prevenirea şi combaterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi a delictelor silvice.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
ACCIDENT rutier la Câlnic: O femeie și un copil de 8 ani au ajuns la spital după ce două mașini s-au ciocnit
ACCIDENT rutier la Câlnic: O femeie și un copil de 8 ani au ajuns la spital după ce două mașini s-au ciocnit Un accident rutier a avut loc miercuri la Câlnic. O femeie și un copil de 8 ani au ajuns la spital după ce două mașini s-au ciocnit. Citește și: ACCIDENT pe DN7: Un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie 1967: Tudor Arghezi, unul dintre cei mai importanți și mai influenți scriitori ai țării noastre, încetează din viață