Târgul Meşterilor Populari în Cetatea Marii Uniri, 23-25 august 2013, organizat Consiliul Județean Alba
Consiliul Judeţean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia şi Asociaţia Artă şi Tradiţii Meşteşugăreşti Alba (ATMA) organizează, în perioada 23-25 august 2013, a doua ediţie a Târgului Meşterilor Populari din Cetatea Marii Uniri.
Potrivit CJ Alba, “organizat pe durata a trei zile, în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia, evenimentul reunește meșteri populari din întreaga țară, promovând valorile nepieritoare ale culturii tradiţionale româneşti. Totodată, târgul reprezintă și o modalitate de educare a publicului în spiritul respectului şi aprecierii pentru valorile satului. Programul manifestărilor este variat şi deosebit, combinând latura expoziţională şi comercială, cu o serie de animaţii culturale și demonstrații practice destinate copiilor, părinţilor şi bunicilor. Astfel, sub genericul „Meşteşuguri pentru mici şi mari”, se vor organiza ateliere de lucru în care doritorii pot experimenta arta olăritului, ţesutului tradiţional sau a picturii pe sticlă.”
Meșterii populari prezenți la târg vin din întreaga țară: Împletituri – Zoltani Dănilă (Sighişoara, Mureş), Liviu Rusu (Cetatea de Baltă, Alba), Industrie casnică (ţesături, cusături, pieptare, covoare, jucării) – Lungu Marian (Bacău), Iulian Mihalache (Vrancea), Rafila Moldovan (Mureş), Grigore Covrig (Mureş), Maria Cucui (Pănade, Alba), Lucreţia Gordeş (Feneş, Alba), Olivia Tima (Sălciua, Alba) Matei Aurelia (Gârda de Sus, Alba), Maria Gligor (Câmpeni, Alba), Anca Banda (Beiuş, Bihor), Fiţ Rafila (Avram Iancu, Alba), Viorica Ciobanu (Cluj), Lidia Rusu (Cluj), Robescu Maria (Mureş), Arta lemnului (sculptat, dogărit, jucării în lemn, instrumente tradiţionale: fluiere, cimpoaie, tulnice) – Constantin Lungu (Târgu Neamţ), Florin Cramariuc (Suceava), Stanciu Ioan (Vrancea), Bădău Traian (Avram Iancu, Alba), Haneş Teofil (Vidra, Alba), Sava Nicolae (Bistriţa Năsăud), Ştefan Ion (Hunedoara), Olărit, ceramică – Borza Mircea (Obârşia, Hunedoara), Mihai Sturza (Vrancea), Gheorghiţă Mischiu (Horezu, Vâlcea), Marcel Mocanu (Braniştea, Galaţi), sculptat os – Gheorghe Zofotă (Gura Humorului, Suceava), Sticlărie – Rotar Alexandru (Târgu Mureş), Icoane – Maria Predan ( Sebeş, Alba), Nicolae Muntean (Vinerea, Alba), Artizanat – Emil Roşca (Lupşa, Alba), Viorica Hărşan (lumânări sculptate) – Mureş.
Parteneri în organizarea evenimentului sunt: Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia și Asociația „Prietenii Muzeului Unirii”, iar partenerii media ai târgului sunt: Ziuarul Unirea, Alba 24, Radio Reîntregirea și TVR Cluj.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii