FOTO: Legiunea a XIII-a Gemina şi formaţia Poarta 3, protagoniştii deschiderii unui nou ştrand în Geoagiu Băi denumit Magic Spa
Staţiunea Geoagiu Băi din judeţul Hunedoara a acaparat de-a lungul timpului atenţia albaiulienilor, fiind un loc potrivit pentru petrecerea timpului liber şi relaxare la celebrul ştrand din localitate. Magic Spa, un nou pol al distracţiei şi al relaxării s-a deschis vineri seara în Geoagiu Băi. Este vorba de un alt ştrand, cu temă romană, care are două piscine cu apă termală, restaurant, terase şi baldachine, şi care va funcţiona pe timp de zi şi seară, până la sfârşitul verii. Şi cum altfel se putea deschide mai bine un ştrand cu temă romană decât prin invitarea Legiunii a XIII-a Gemina, care printr-un spectacol de disciplină, apărare şi lupte a reuşit să uimească sutele de turişti prezenţi în zonă.
Protagoniştii serii au fost din Alba Iulia, în jurul orelor 20.00, formaţia albaiuliană Poarta 3 i-a încântat pe cei prezenţi cu un concert, în timp ce aceştia descopereau noua locaţie a staţiunii. Deschiderea evenimentului a fost onorată de sute de turişti, care au fost serviţi, după cum este obiceiul deschiderii, cu un pahar de şampanie, mâncare şi băutură. La ştrandul cu temă romană şi-a făcut apariţia împăratul Caracalla însoţit de Garda Romană şi gladiatori, care au revenit pe meleagurile noastre pentru a face o demonstraţie militară. Sute de turişti au rămas cu privirea îndreptată spre demonstraţiile Legiunii a XIII-a Gemina, un proiect al Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia. Petrecerea a continuat până după miezul nopţii, când cerul înnorat a fost colorat de un foc de artificii.
După cum se poate vedea şi în imagini, noul ştrand are o piscină pentru copii, una pentru adulţi, aproximativ 15 terase, partea dreaptă este ocupată cu baldachine, iar restaurantul va fi inaugurat în aproximativ două săptămâni. Administratorul, originar din Alba Iulia, ne spune că publicul va fi invitat să se răcorească începând cu weekendul viitor, când toate detaliile vor fi puse la punct.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Monden-Clubbing
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 3 – 9 mai 2024. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 3 – 9 mai 2024. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Kingdom of the Planet of the Apes / Planeta maimuțelor: Noul regat Avanpremiera Regia: Wes Ball Cu: Freya Allan, Kevin Durand, Dichen Lachman, William H. Macy, Owen Teague Gen Film: Actiune, SF […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o oră
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 15 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale