Acţiune de menţinere a climatului de siguranţă civică în Ocna Mureş şi localităţile limitrofe
În data de 26 iulie a.c., pe raza oraşului Ocna Mureş precum şi a localităţilor din raza de competenţă a Secţiei 4 Poliţie Rurală Ocna Mureş, Inspectoratul de Poliţie Alba a organizat o acţiune cu efective mărite, ce a avut drept scop menţinerea climatului de siguranţă civică, prevenirea şi combaterea infarcţiunilor precum şi prevenirea accidentelor rutiere.
Au participat 47 de poliţişti din structurile de ordine publică, poliţiei rutieră, investigaţii criminale, investigare a fraudelor şi ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale.
S-au efectuat controlale la 33 de societăţi comerciale, s-au verificat 194 de autovehicule, au fost legitimate 102 persoane, au fost conduse la sediul poliţiei 77 şi au fost depistate 7 persoane suspecte de comiterea de infarcţiuni.
Totodată au fost constatate 98 de abateri contravenţionale, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare de 15.880 lei, din care două la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de tulburare a ordinii publice, 6 la Legea 12/1990 privind comerţul, 3 la O.U.G. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electoronice fiscale, 9 la O.U.G. 87 din 2005 privind evidenţa persoanei, 76 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 2 la O.G. 37/2007 privind timpii de conducere şi odihnă a conducătorilor auto.
Valoare bunurilor confiscate în cadrul acestei acţiuni, este de 4.990 lei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Noua metodă de calcul a salariului minim în România: Directiva cu noile criterii de stabilire care trebuie respectată
Noua metodă de calcul a salariului minim în România: Directiva cu noile criterii de stabilire care trebuie respectată Ministerul Muncii elaborează o nouă formulă pentru stabilirea salariului minim brut garantat pe țară, care va lua în considerare puterea de cumpărare, nivelul câștigului salarial mediu brut și productivitatea muncii. Autoritățile încearcă să implementeze o Directivă europeană […]
Secțiune Articole Similare
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
Efectele miraculoase ale ceaiului negru: Ajută la slăbit, combate ridurile și menține dantura sănătoasă
-
Actualitateacum 2 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Sportacum 2 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
16 mai: Ziua Internațională a Luminii