Până când şi până unde?
Am început să-mi pierd răbdarea şi încrederea, ajungând la concluzia că statul român, prin reprezentanţii lui, este nepăsător şi supus unor şantajişti. Citind un articol despre Roşia Montană vreau să reamintesc poporului român că tot ceea ce am moştenit de la moşii şi strămoşii noştri suntem pe cale să pierdem şi, mai rău, de a accepta toate mistificările unor pretinşi istorici care nu vor să înţeleagă istoria României aşa cum ne-au lăsat-o înaintaşii noştri. Existenţa poporului român pe aceste meleaguri este cunoscută foarte bine şi consider că nu este necesar să-mi spun părerea. Până când Guvernul României va accepta şantajul UDMR? Cât de departe va ajunge UDMR cu pretenţiile? Încep cu un exemplu: Roşia Montană. Ministrul Mediului spune: „Compania canadiană trebuie să răspundă la 50 de întrebări”. Domnule ministru, credeţi că este acceptată tergiversarea până când va veni un investitor ungur? De ani de zile, toate organizaţiile apropiate de Soros nu au făcut altceva decât să întârzie avizul de începere a lucrărilor. De ce se întârzie avizul favorabil? Orice solicitare a UDMR neacceptată se transformă în ameninţare că UDRM va ieşi de la guvernare. Când, la Cluj-Napoca, s-a stabilit funcţionarea unei pieţe volante în vecinătatea unei biserici, UDMR a ameninţat că pleacă de la guvernare! Când un extremist ungur l-a spânzurat pe Crăişorul Munţilor într-o piaţă din Miercurea Ciuc, insultând poporul român, autorităţile din ţara noastră nu au pedepsit ofensa la adresa noastră. Totul a fost lăsat în coadă de peşte! Unde au fost reprezentanţii Ungariei în România atunci când cetăţeanul român de etnie maghiară a pângărit neamul românesc, prin spânzurarea acelei păpuşi care-i semăna lui Avram Iancu? De ce premierul Ungariei îşi permite să-i sugereze Guvernului nostru cum trebuie să facă reorganizarea administrativ-teritorială a ţării? Până când îi vom lăsa să se amestece în treburile noastre? Încă nu s-a lămurit de ce reprezentanţii românilor din Ungaria nu se află în Guvernul de la Budapesta! Nu mai avem bun simţ, nu ne mai respectăm limba, religia, neamul şi nu mai avem mândria că suntem români!? A dispărut oare dragostea de acest popor şi ne lăsăm duşi de nas de cei care doresc să ne vadă târându-ne în genunchi să le cerem mila? E timpul să fim realişti şi să apărăm valorile poporului nostru! Ar trebui să ştiţi asta, domnilor conducători!
Emil POPA, Ocna Mureş
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO VIDEO | Bontea Adelina și Cornea Alexandru, Miss și Mister, la Balul Bobocilor de la Colegiul Tehnic Apulum din Alba Iulia 2024
FOTO VIDEO | Bontea Adelina și Cornea Alexandru, Miss și Mister, la Balul Bobocilor de la Colegiul Tehnic Apulum din Alba Iulia 2024 Balul Bobocilor de la Colegiul Tehnic Apulum din Alba Iulia, eveniment mult așteptat de toată lumea, s-a desfășurat anul acesta în data de 13 decembrie la Casa de Cultură a Studenților din […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
12 decembrie: Sfântul Spiridon, cel ce pleacă din raclă pentru a ajuta credincioșii care îl cheamă prin rugăciune
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
13 decembrie: Ziua Tipografilor
-
Actualitateacum 5 zile
9 decembrie: Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana
-
Ştirea zileiacum 19 ore
Marele artist Ioan Bocșa împlinește 77 de ani: S-a născut în vremea colindelor pe care astăzi le cântă. La mulți ani, maestre!
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
10 decembrie: Ziua internațională a drepturilor omului