GALERIE FOTO: Judeţul Alba a obţinut 3 premii la Festivalul Naţional „Cu MASCĂ şi fără MASCĂ”. Vezi premiile acordate
Sâmbătă, 20 iulie, de la ora 15.00, la Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia a avut loc cea de-a treia ediţie a Festivalului-concurs naţional “Cu MASCĂ şi fără MASCĂ”, dedicat persoanelor cu deficienţe de auz. 18 concurenţi de la 9 filiale ale Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România, cu vârste cuprinse între 18 şi 50 de ani, au urcat pe scena Casei de Cultură, pentru a-şi demonstra abilităţile şi creativitatea în cadrul a două probe: de prezentare a măştilor şi a unui număr de pantomimă. Cea mai frumoasă mască prezentată în cadrul concursului a fost a Mariei Nicolici, de la filiala Oradea, iar cel mai bun număr de pantomimă a fost declarat al grupului „Bătaia pentru comoară”, de la filiala Bucureşti. Judeţul Alba deşi nu a reuşit să ocupe vreun loc I, a obţinut 3 premii.
Concurenţi din Craiova, Sibiu, Braşov, Bucureşti, Râmnicu Vâlcea, Oradea, Cluj, Maramureş dar şi din judeţul nostru au oferit publicului spectator mai bine de 3 ore de spectacol. În cadrul primei probe, concurenţii au dat dovadă de multă inovaţie şi creativitate, prezentând câteva costumaţii dintre cele mai pompoase. Măşti precum „Sultanul arab”, „Vrăjitoarea rea şi urâtă”, „Fără cap, cu mască”, „Piratul”, „Crăiasa Zăpezii”, „Beţivul” sau „Frumoasa Veneţiană”, au fost doar câteva dintre cele prezentate.La cea de-a două probă, participanţii au trebuit să-şi demonstreze talentul artistic, într-un număr de pantomimă. Şi aici, concurenţii au surprins publicul prezent dovedind că au şi foarte mult talent artistic. Au fost prezentate următoarele numere de pantomimă: „Marinarii” (Sighet), „Ţiganii” (Sibiu), „Tanga la bar” (Cluj), „Avarul”(Alba), „Familia Adams” (Craiova), „Bătaie pentru comoară” (Bucureşti), „Vrăjitorul din OZ” (Rm. Vâlcea), „Primitorii” (Braşov) şi „Clovnii” (Alba).
De asemenea, între probe au avut loc momente artistice oferite de elevii de la Clubul de Dans Sportiv „Dance to Sunrise” din Alba Iulia, antrenor Vlad Vasile, de dansatori de la Casa de Copii „Riţa Gărgăriţa” şi de Laura de la Filiala ANSR Alba.
Iată şi premiile acordate de juriu:
Proba I
Locul I – Maria Nicolici, Oradea
Locul II – Kătălina Molnar, Alba
Locul III – Ferdinand Muscolu, Braşov
Proba II
Locul I – Grupul „Bătaia pentru comoară”, Bucureşti
Locul II – Grupul „Clovnii”, Alba
Locul III – „Avarul”, Alba
Juriul a fost format din Mihail Grecu, preşedintele ANSR România, Pentruţa Pop, referent Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, Ana Todoran, vicepreşedintele Asociaţiei de Artă şi Tradiţii Meşteşugăreşti Alba, Ovidiu Olea, actor în trupa de teatru Skepsis şi Loredana Lascu, reprezentant al DGASPC Alba.
Concursul Naţional “Cu MASCĂ şi fără MASCĂ” a fost organizat de Consiliul Judeţean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia, prin Asociaţia Naţională a Surzilor – Filiala Alba. Cea de-a patra ediţie a Festivalului Naţional „Cu MASCĂ şi fără Mască” va avea loc anul viitor la Sighet.
Felicitări tuturor participanţilor şi îndeosebi premiaţilor! A fost un spectacol minunat!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
Mesaje, urări și felicitări de Crăciun fericit 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Mesaje de Crăciun pentru prietenii din străinătate în limba italiană Dacă aveți prieteni care cunosc limba italiană vă propunem să le trimiteți, în preajma sărbătorilor, unul dintre mesajele de mai jos. Surpriza va fi pe măsură. Buon Natale / Buone […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 49 de minute
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 5 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi