Călin Potor: Reprezentarea județului Alba la reuniunea de la Sibiu a fost făcută în bătaie de joc!
Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, deputatul liberal Călin Potor i-a atacat pe Mircea Hava primarul din Alba Iulia și pe Ion Dumitrel președintele Consiliului Județean Alba, pentru lipsa de implicare și pentru că tratează “în bătaie de joc” lupta pentru ca Alba Iulia să fie desemnată capitală de regiune.
Motivul pentru care deputatul liberal consideră astfel, este legat de absența grea a celor doi lideri ai administrației locale și județene din județul Alba, respectiv a primarului din Alba Iulia Mircea Hava și a președintelui Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, de la întâlnirea organizată săptămâna trecută la Sibiu de către Ministerul Dezvoltării Regionale la care, din Alba, a fost prezent doar el și Florin Roman.
În schimb, Sibiul a fost reprezentat de primarul Klaus Iohanis, președintele CJ – Ioan Cindrea, preșdintele Camerei de Comerț și Industrie SB, rectorul Universității “Lucian Blaga”, și alții, care au făcut o prezentare teribilă a municipiului Sibiu și a argumentelor pentru care acest oraș merită să devină capitala administrativă a Regiunii Centru.
La acel moment, vicepreședintele Consiliului Județean Alba – Florin Roman, aflat la aceeași întâlnire, a criticat public modul în care organizarea evenimentului este în mod evident în favoarea Sibiului, la care ministrul Liviu Dragnea i-ar fi replicat, potrivit lui Potor, că “voi vă puneți singuri la colț, pentru că așa vă luptați voi, cei din Alba, pentru ca Alba Iulia să devină capitală de regiune.”
Deputatul liberal consideră că ministrul Liviu Dragnea avea perfectă dreptate în răspunsul oferit lui Roman, întrebându-se totodată retoric, ca un politician cu experiență, de ce nu se pot înțelege USL-iștii și PDL-iștii în județul Alba în legătură cu asfel de teme importante, când la Sibiu și la Brașov acest lucru se întâmplă.
“Îmi amintesc de aceeași atitudine pe care Hava și Dumitrel au avut-o în legătură cu proiectul – Alba Iulia Capitală Culturală Europeană 2020. Ce nu venea pe linie de partid portocaliu era tratat superficial și în bătaie de joc”, a spus Călin Potor.
După ce i-a înfierat pe cei doi lideri democrat-liberali, depuatul liberal a continuat:
“Vreau să întind o mână și să facem împreună (n.a. cu Ion Dumitrel și Mircea Hava) un pact pentru cei care ne-au votat. Începând chiar de luni voi începe să îi contactez pe Ion Dumitrel la Consiliul Județean și pe Mircea Hava la primărie, pentru ca să ne întâlnim și să discutăm la nivel de rang I cu ministrul Liviu Dragnea.”
Trădând parcă faptul ca se așteaptă ca Alba Iulia să nu fie desemnată capitala Regiunii Centru, parlamentarul a sugerat și o strategie de rezervă, respectiv o politică de alianță cu cei care vor câștiga titlul de capitală administrativă regională, pentru ca în orice situație, instituțiile regionale să rămână cu sediul la Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Imobilul școlii din localitatea Henig se transformă în capelă și centru de cateheză: Licitația de peste 1 milion de lei, lansată pe SEAP
Imobilul școlii din localitatea Henig se transformă în capelă și centru de cateheză: Licitația de peste 1 milion de lei, lansată pe SEAP Primăria comunei Berghin a scos la licitație pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice schimbarea imobilului școlii din localitatea Henig în capelă și centru de cateheză. Licitația are o valoare de peste 1,1 […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 4 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare