Chestiunea Basarabiei

Se împlinesc 20 de ani de când, în contextul destrămării URSS, Republica Moldova, de fapt Basarabia şi Bucovina de Nord, străvechi teritoriu românesc încă de pe vremea traco-daco-geţilor şi-a proclamat independenţa, act recunoscut de România în aceeaşi zi, care s-a grăbit să oficializeze o mare gafă făcută neamului românesc. Spre edificare vom aminti doar faptul că un alt stat creat tot de Rusia imperialistă şi anume Republica Democrată Germania nu a fost recunoscută niciodată de Germania Federală. Ca urmare, Germania s-a reunificat iar zidul Berlinului a căzut în timp ce România nu a reuşit decât să-şi amăgească fraţii cu nişte firave poduri de flori de parcă ar fi sărbătorit, încă o dată, trădarea Basarabiei. De fapt se spune că pierderea Basarabiei a fost preţul pe care l-am plătit în compensaţie pentru că la 23 august 1944 ne-am grăbit să-i trădăm pe nemţi şi să dăm ţara pe mâna ruşilor, deşi la 26 august s-ar fi putut încheia un armistiţiu cu anglo-americanii, care ar fi schimbat radical destinul ţării. Dar şi atunci a funcţionat la politicienii români, ca şi azi, principiul osului celui aflat la putere, căci regele nu-l mai putea accepta ca şef al statului pe mareşalul Antonescu. Şi când doi se ceartă şi se bat pentru putere, a câştigat până la urmă Stalin, care ne-a pecetluit soarta. Ceea ce este la fel de grav este faptul că de atunci, fraţii noştri de peste Prut au fost lăsaţi să se descurce singuri fără ca ţara mamă să-i ocrotească ca pe propriii ei fii. Ba mai mult, atât Ceauşescu în 1974, când a vizitat Basarabia, alias Republica Socialistă Moldovenească, cât şi Iliescu, atunci când a semnat tratatul de prietenie cu Rusia au declarat că România nu are pretenţii teritoriale faţă de Rusia. Şi nici nu trebuie să aibe. Dar atunci când este vorba de pământul Daciei străbune, de teritoriile noastre româneşti, nu avem dreptul să cedăm nicio palmă de pământ, chiar dacă ar fi să intrăm în mormânt, vorba cântecului. Şi au căzut, din păcate, milioane de români, în bătăliile şi războaiele pentru neatârnarea şi întregirea ţării.
Dând însă trecutului ce-i al trecutului şi revenind la vremurile noastre, trebuie să spunem că nici azi România nu are o strategie şi o politică de stat clară, de luptă, cu istoria în mână, pentru repararea nedreptăţii făcute de Hitler şi Stalin în 1939 şi apoi după război, de Aliaţi. Mai mult decât atât, recunoscând Republica Moldova, am recunoscut independenţa a două state româneşti, adică am făcut din despărţirea pământurilor româneşti o politică de stat! Dar ceea ce este şi mai grav este faptul că însăşi Constituţia României, trecută printr-un referendum, se referă la un stat naţional unitar redus la hotarele trasate de mâna ocupantului sovietic. Deci, problema naţională nu este chiar rezolvată iar soluţia ei se află în Constituţia din 1923 când România se afla în hotarele ei fireşti şi avea o suprafaţă de 295.047 kmp, împărţită administrativ în 71 de judeţe. Nu există apoi niciun program referitor la atragerea minorităţilor din Basarabia aşa cum are Ungaria vizavi de minoritatea maghiară din România, privind dubla cetăţenie, autonomia culturală şi teritorială, promovarea limbii şi istoriei ca piloni ai unei naţiuni. Se ştie că în Basarabia, Bucovina de Nord şi în cele trei ţinuturi pe care Ucraina le-a primit în dar de la Moscova, există mai multe minorităţi, ruşii fiind cei mai numeroşi. Vor ei să trăiască în România sau vor să se întoarcă la vetrele lor? Unii s-au născut pe pământ românesc şi sunt legaţi de locul natal şi nu vor dori să-l părăsească, lucru absolut legitim. Vor putea ei apoi să renunţe la statutul de colonizatori şi la privilegiile de care s-au bucurat numai pentru că sunt ruşi? Dacă România se va reîntregi cu Basarabia şi populaţia de origine rusă şi celelalte minorităţi vor dori să mai trăiască pe pământ românesc, atunci ne vom trezi cu o nouă minoritate, comparabilă cu cea maghiară. Astfel, ruşii vor căpăta un statut nou, de minoritate. Îl vor accepta ei şi mai ales vor şti românii să-i primească astfel ca acceptarea lor să nu semene cu o invazie? Sunt probleme la care autorităţile de la Bucureşti nu au o soluţie. Aşa cum nu există din păcate, nici o poziţie clară şi fermă faţă de stabilirea graniţelor Uniunii Europene şi a spaţiului Schengen pe Prut, fără ca românii de pe cele două maluri să-şi poată măcar vizita fraţii fără paşaport, adică avem de-a face cu un fel de nou zid al Berlinului. Ca să nu mai vorbim de birocraţia ce stăpâneşte procesul de obţinere a cetăţeniei româneşti de către românii noştri basarabeni. În fine, dacă tot suntem la Alba Iulia, unde s-a înfăptuit România Mare, credem că ar trebui reconsiderat şi modul în care sărbătorim şi noi Marea Unire, în fiecare an la 1 Decembrie. Acum, cu ţara ciopârţită, cine sărbătoreşte Ziua Unirii din 1918 înseamnă că s-a împăcat cu situaţia de azi a graniţelor României. Iată de ce Ziua Unirii ar trebui să devină mai ales nu o mare sărbătoare ci o demonstraţie pro Barasabia.
Adică să facem şi noi politică românească iar la ajutoare să nu ne prea aşteptăm nici din partea UE şi nici din partea americanilor care pun interesul economic pe primul plan şi mai ales jaful, după cum probează cei de la Bechtel cu autostrada ce ne înghiţea întreg PIB-ul dacă îi lăsam să o termine. Ca şi în întreaga noastră istorie nu ne rămâne decât să ne adunăm singuri puterile şi să ne ridicăm singuri de la pământ, situaţie în care ne-au adus investitorii strategici, fără a aştepta prea mult ajutorul altora. Iar dacă ne vor vedea activi şi curajoşi, atunci vor colabora cu noi căci românii sunt întreprinzători şi inteligenţi, cu spirit antreprenorial şi de conservare fără asemănare. Aşa că să ne bazăm pe noi înşine şi să nu ne aşteptăm că dacă suntem în UE va curge şi lapte şi miere. Dimpotrivă, în loc să fim ajutaţi, suntem spoliaţi de resursele naturale şi se exploatează forţa noastră de muncă, fie acasă, aici la noi, inclusiv la Alba, fie în Spania, Italia sau Austria ori Germania. Ca să nu mai vorbesc de Rusia ce ocupă, prin Armata a 14-a, aşa zisa Republică Independentă Moldova şi ne-a sechestrat tezaurul (93 tone de aur). Ce ţară ar fi România dacă Rusia ne-ar reda aceste mari bogăţii! Să sperăm că patria română va mai naşte mari bărbaţi de genul lui Mihai Viteazul, Ion Antonescu ori I.I.C. Brătianu, capabil să se bată pentru dreptatea şi integritatea neamului şi a României dodoloaţe!
Gheorghe CIUL

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI