Transferuri importante pentru Voinţa Savini Due Sebeş: Caragui (Energia Pandurii Tg. Jiu) şi Suciu (Potaissa Turda)
Nou-promovată în Divizia A de handbal masculin, în urma turneului de baraj din Sala „Florin Fleşeriu”, echipa Voinţa Savini Due Sebeş îşi va relua pregătirile în perspectiva viitorului sezon, în data de 8 iulie. Următorul campionat va debuta la mijlocul lunii septembrie, în Seria B a eşalonului secund urmând să evolueze 12 echipe. Până atunci însă cei 18 handbalişti aflaţi sub comanda antrenorului Alexandru Weber vor trece peste un stagiu centralizat de pregătire, prevăzut în perioada 20-29 iulie (la Luncile Prigoanei sau Bran), preconizându-se şi organizarea unui important turneu de verificare la Sebeş. „Luăm totul din aproape în aproape. Deşi, din punctul meu de vedere avem un lot foarte valoros, obiectivul în viitorul campionat este o clasare pe locurile 1-4, nu o promovare imediată”, a spus antrenorul Alexandru Weber. Efectivul divizionarei secunde este compus din Cornel Medrea (proaspăta achiziţie, de la Potaissa Turda), Radu Balasz, Liviu Moga, Mihai Munteanu – Raul Muntean, Cristian Opincariu, Lucian Nimu, Iancu Mărginean, Vlad Breazu, Adrian Cunţan, Mihai Macarie, Silviu Morariu, Iulian Grozav, Adrian Ţone, Dănuţ Cutean, Claudiu Farcaş (s-a renunţat la Drăghiţă şi Borza). În viitoarea stagiune, lotul va mai fi completat cu Cristian Suciu (centru, 24 ani) – de la ASC Potaissa Turda şi Ionuţ Caragui (extremă dreapta, 26 ani) – Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu.
*Caragui a dat Oltenia pe Ardeal…
Extrema dreaptă Ionuţ Alin Caragui a jucat în ultima stagiune la Energia Pandurii Tg. Jiu în Liga Naţională, cariera sa mai cuprinzând echipele LPS Tg. Jiu şi Energia Pandurii Tg. Jiu (juniori), HC Delignit Drobeta Tr. Severin (2006-2009), Romvag Caracal (golgheter în Liga a 2-a, 2009-2010) şi Universitatea Craiova (2010-2012). „Sunt profesionist în ceea ce fac, şi un bun apărător. Viteza, ambiţia şi forţa se regăsesc printre calităţile mele”, a spus jucătorul originar din Rovinari. „La această primă experienţă în afara Olteniei îmi doresc ca în scurt timp, cât de repede posibil, să ajungem în prima divizie”, a declarat Caragui.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) dublu campion naţional de seniori la șah, într-o singură zi!
Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) dublu campion naţional de seniori la șah, într-o singură zi! Un nou rezultat de senzaţie pentru tânărul maestru internaţional albaiulian, care vineri a reuşit să câştige două titluri de campion naţional de seniori, în probele de dezlegări (rezolvări de probleme de şah) şi blitz. Ambele campionate naţionale s-au desfăşurat […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii