Clement Negruț: ”Reorganizarea în varianta USL = mii de oameni disponibilizaţi”
”Somnul raţiunii naşte monştri” spunea artistul spaniol Francisco Goya. Să sperăm că raţiunea românilor nu va adormi în faţa promisiunilor neîmplinite ale unor politicieni. Trebuie să fim atenţi şi să reacţionăm faţă de ceea ce vor să ne pregătească cei care se află acum la putere.
Aşa cum am afirmat în mai multe rânduri, îmi voi arăta preocuparea şi mă voi implica în ceea ce priveşte regionalizarea ţării şi modificarea Constituţiei. Nu mă voi lăsa împiedicat de faptul că în momentul de faţă partidul din care fac parte se află în opoziţie. O lipsă de reacţie, o lipsă de atitudine faţă de ceea ce pun la cale actualii guvernanţi, ar putea duce la erori grave şi cu efecte pe termen lung pentru ţara noastră.
Tocmai din aceste raţiuni consider că este de datoria mea să vă informez în legătură cu modalităţile nu tocmai ortodoxe prin care cei ce se află şi acum la putere, vor să pună în practică regionalizarea ţării. După ce au criticat vehement ordonanţele emise de Guvernului Boc, social-democaraţii şi liberalii le găsesc acum foarte utile în atingerea intereselor lor.
Aşa cum aţi putut vedea, USL a început deja să bulverseze activitatea mai multor instituţii printr-o aşa-numită reorganizare, care nu este deloc caracterizată de un principiu esenţial, şi anume creşterea eficienţei. Acest proces este lipsit de asemenea de un alt atribut important: transparenţa! Este uşor de înţeles că în urma acestor schimbări făcute fără prea multe explicaţii, un număr mare din cei care îşi desfăşoară activitatea în cadrul instituţiilor supuse reorganizării îşi vor pierde locurile de muncă.
Lipsa de transparenţă de care dau dovadă actualii guvernanţi este foarte probabil generată de teama faţă de reacţia pe care o vor avea oamenii după ce se vor trezi fără slujbe. Nu aveţi curaj, domnilor guvernanţi, să vă asumaţi aceste măsuri antipopulare! Aţi promis un milion de locuri de muncă. Faceţi exact opusul a ceea ce aţi promis în campania electorală.
Se fac economii la bugetul statului pe spatele românilor! Direcţiile judeţene din cadrul Agenţiei Naţionale a Administraţiei Fiscale îşi au zilele numărate. Şi în Alba numărul celor care vor fi afectaţi de aceste schimbări este însemnat. O altă instituţie ce a căzut victimă în mâinile USL-ului este Direcţia de Sănătate Publică. Reorganizarea propusă de cei de la Ministerul Sănătăţii reprezintă un adevărat atac la sănătatea publică din judeţul nostru, dar şi la nivel naţional. Direcţiile Agricole sunt deja ”aranjate” printr-o ordonanţă de urgenţă emisă deja de către Guvern.
În aceste condiţii consider că vacanţa parlamentară ce va începe din 1 iulie, nu face decât să agraveze aceste probleme şi să ofere totodată posibilitatea guvernanţilor să îşi ducă la îndeplinire odiosul plan prin care vor să ciopârţească România, crescănd totodata şi numărul funcţionarilor care îşi vor pierde locurile de muncă .
Vreau să vă asigur că nu voi lăsa deoparte preocuparea faţă de aceste subiecte importante şi, la fel ca şi până acum, voi taxa derapajele actualei puteri, în interesul cetăţeanului.
Clement NEGRUȚ, deputat PDL de Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea
Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea Marcel Ciolacu a anunțat recent că PSD se retrage de la guvernare, pe fondul impasului în negocieri, însă social-democrații sunt dispuși să voteze un guvern de dreapta. Sociologul albaiulian, Alin Tomuș, și-a exprimat opinia referitor la contextul politic actual, afirmând că, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci