AJOFM Alba: absolvenții pot primi 250 de lei indemnizație de șomaj, timp de 6 luni
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba informează absolvenţii promoţia 2013 faptul că pentru a putea beneficia prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă cu modificările şi completările ulterioare au obligaţia de a se înregistra în evidenţa A.J.O.F.M. Alba ca persoane în căutarea unui loc de muncă, în termen de 60 de zile de la absolvire.
Absolvenţii pot solicita acordarea indemnizaţiei de şomaj, dacă într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire, nu au reuşit să se încadreze în muncă şi:
– nu urmează o formă de învăţământ la data solicitării dreptului;
– nu realizează venituri sau realizează din activităţi autorizate potrivit legii venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă, respectiv 500 lei.
Se consideră că nu au reuşit sau nu au putut să se încadreze în muncă dacă fac dovada că, în perioada de 60 de zile de la data absolvirii, s-au înregistrat la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene ori la alţi furnizori de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă, acreditaţi în condiţiile legii sau care nu se supun potrivit legii condiţiei de acreditare, în vederea medierii pentru încadrare în muncă.
Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.
Indemnizaţia de şomaj se acorda după expirarea celor 60 de zile, pentru persoanele înregistrate, la solicitarea acestora.
Indemnizaţia de şomaj acordată acestei categorii de persoane se plăteşte pentru o perioadă de 6 luni şi este în valoare de 250 lei, reprezentând 50% din valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare. Indemnizaţia poate fi solicitată în cel mult 12 luni de la data absolvirii şi se acordă o singură data, pentru fiecare formă de învăţământ absolvită.
Absolvenţii care se înregistrează în evidenţa agenţiei ca persoane în căutarea unui loc de muncă, pot beneficia de:
– servicii gratuite de mediere a muncii, de informare şi consiliere profesională sau de asistenţă şi consultanţă pentru începerea unui activităţi independente
– servicii gratuite de formare profesională
– prima de încadrare ca absolvent (500 lei) dacă se încadrează în interval de 12 luni de la data absolvirii
– prima de încadrare dacă se încadrează la mai mult de 50 km de localitatea de domiciliu (doar daca este beneficiar de indemnizaţie de şomaj)
– prima de instalare dacă se încadcrează în muncă într-o localitate alta decât cea de domiciliul stabil (doar dacă este beneficiar de indemnizaţie de şomaj).
De asemenea în sprijinul absolvenţilor agenţia acordă subvenţii acelor angajatori care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi în interval de 12 luni de la absolvire (indiferent dacă sunt sau nu beneficiari de indemnizaţie de şomaj), subvenţii care se acordă diferenţiat în funcţie de nivelul de studii:
a) o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă (unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestaţiile băneşti, cu excepţia indemnizaţiei de şomaj, suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, care în acest moment are valoarea de 500 lei) în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenţii ciclului inferior al liceului sau ai şcolilor de arte şi meserii ;
b) o sumă egală cu de 1,2 ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenţii de învăţământ secundar superior sau învăţământ postliceal;
c) o sumă egală cu de 1,5 ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenţii de învăţământ superior.
Angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare absolvent, sumele de mai sus pe o perioadă de 18 luni.
Pe lângă drepturile pe care le pot încasa, angajatorii au obligaţia de a menţine în activitate persoanele pentru care au încasat subvenţii o perioadă de 3 ani.
Angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ sunt scutiţi, pe o perioadă de 12 luni, de plata contribuţiei datorate la bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferentă absolvenţilor încadraţi, şi primesc lunar, pe această perioadă, pentru fiecare absolvent.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
23 decembrie 2024 | Peste 400 de persoane verificate de polițiștii din Alba, în ultimele 24 de ore. Au fost constate 68 de abateri de natură contravențională și aplicate amenzi de aproximativ 15.300 lei
23 decembrie 2024 | Peste 400 de persoane verificate de polițiștii din Alba, în ultimele 24 de ore. Au fost constate 68 de abateri de natură contravențională și aplicate amenzi de aproximativ 15.300 lei În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana