Dor de Blaj
Distinsul meu prieten Ştefan Chirilă mi-a dat să citesc o carte scrisă de un blăjan, medic şi profesor universitar la Cluj-Napoca. Cartea conţine impresii artistice culese din marile muzee ale continentului european şi american şi tratează subiecte deosebit de delicate ca: „Medicina ca artă şi cultură”, „Putere şi moralitate în medicină”, „Cultura artei şi cultura culturii”, etc. Nu facem recenzia cărţii nici nu comentăm subiectele tratate, ci doar admirăm gingăşia cu care ne sunt redate. În capitolul „Dor de Blaj” spune că „întoarcerea la origini face parte din ciclurile repetative, la care se supun toţi muritorii”.
Miile de bolnavi de diabet ar trebui să ştie că anul acesta la 31 august se împlinesc 90 de ani, de când o revistă belgiană anunţa omenirea că profesorul Nicolae Paulescu de la Universitatea de Medicină din Bucureşti a descoperit insulina cu care se tratează diabetul. Asta ne-o spune dl prof. Hâncu, iar noi suntem datori să-i mulţumim şi să înălţăm un gând de recunoştinţă pentru toţi aceia care veghează la sănătatea noastră.
Ioan BIZĂU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Sportacum 2 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act