Șapte persoane, intoxicate grav cu ciuperci, în timp ce se aflau pe Valea Sebeșului la o mânăstire din Șugag
În noaptea de vineri spre sâmbătă, 15 iunie 2013, la ora 00:35, la dispeceratul integrat ISU-Ambulanţă, prin numărul unic de urgenţă 112, s-a primit un apel care anunţa intoxicaţia gravă a şapte persoane în urma consumului de ciuperci. Apelul a venit de la o mănăstire, situată în com. Şugag, iar victimele intoxicației s-au dovedit a fi măicuțe la un schit izolat din zonă.
Potrivit ISU Alba, “pentru o intervenţie cât mai rapidă, dispeceratul integrat ISU-Ambulanţă a trimis la faţa locului o ambulanţă SMURD, de la Garda de intervenţie Sebeş şi două ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă Sebeş. În acelaşi timp, a fost solicitat Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Şugag condus de domnulul Sora Ioan, care a răspuns prompt solicitării. Pentru că mănăstirea se afla într-o zonă greu accesibilă, singura cale de acces fiind un drum forestier, iar ambulanţele trimise în zonă nu puteau ajunge la persoanele aflate în suferinţă, SVSU Şugag s-a deplasat acolo cu autoturisme de teren. Persoanele intoxicate au fost preluate de ambulanţe şi duse la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba.
Cu aceiaşi promptitudine, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Şugag a răspuns şi în noaptea de 12 martie 2013, la ora 03.50, când un apel, prin intermediul numărului unic 112, anunţa că, o persoană cu fractură deschisă la membrul inferior stâng, în urma căderii într-o râpă pe marginea DN 67C, se află în apropierea barajului Tău, com. Şugag. Ambulanţa sosită la faţa locului nu a găsit persoana accidentată care era căzută la 6-7 m faţă de nivelul drumului. Doar intervenţia promptă a domnului Sora Ioan şeful SVSU Şugag care cunoştea foarte bine zona, a făcut ca persoana să fie găsită şi salvată.”
În acest sens ănspectorul șef al ISU Alba, Dorel Sofica a declarat:
“Pentru buna colaborare pe care am avut-o până în prezent şi pentru promptitudinea cu care Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Şugag intervine ori de câte ori este solicitat, salvând vieţi omeneşti şi importante bunuri materiale, dorim să adresăm sincere mulţumiri Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Şugag! Felicitări!”
foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Opt șoferi au rămas fără permis de conducere în ultimele 48 de ore: Polițiștii și jandarmii din Alba au dat amenzi de peste 37.000 lei și au verificat sute de mașini și persoane
Opt șoferi au rămas fără permis de conducere în ultimele 48 de ore: Polițiștii și jandarmii din Alba au dat amenzi de peste 37.000 lei și au verificat sute de mașini și persoane În ultimele 48 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Sportacum 3 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918