Rămâi conectat

Curier Județean

”Lecții” de furat: un tânăr de 20 de ani și ucenicii săi minori au prădat trei gospodării din Cricău

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

hoti minoriPrincipalii suspecţi de comiterea unui furt în legătură cu care au fost sesizaţi la data de 10 iunie, au fost identificați de polițiștii din Cricău.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că în noaptea de 30/31.05.2013,  B.B., un tânăr de 20 de ani, împreună cu un minor de 13 ani (ambii din Cricău), au pătruns în anexa unui imobil din comună de unde au sustras două pompe de stropit culturi, în valoare de 300 de lei.

Poliţiştii au reușit să recupereze prejudiciul iar cu ocazia investigaţiilor efectuate au stabilit că B.B. este suspect de comiterea a altor două furturi, împreună cu un alt minor, în vârstă de 17 ani, tot din Cricău, fapte comise în perioada 15.05-12.06.2013 din anexele a alte două locuinţe din comuna Cricău. Prejudiciile comise prin aceste fapte sunt în valoare totală de 800 de lei.

Cercetările sunt continuate, faţă de suspecţi fiind întocmite actele premergătoare sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | AVARIE multiplă în rețeaua de medie tensiune de la Sebeș: Aproximativ 600 de utilizatori realimentați cu ajutorul unui generator electric al ISU Alba

Ziarul Unirea

Publicat

în

AVARIE multiplă în rețeaua de medie tensiune de la Sebeș: Aproximativ 600 de utilizatori realimentați cu ajutorul unui generator electric al ISU Alba O avarie multiplă în rețeaua de medie tensiune de la Sebeș a afectat marți, 2 iulie 2024, mai multe zone din municipiu. Aproximativ 600 de utilizatori au fost  realimentați cu ajutorul unui […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea