FOTO: Finanţare americană pentru sănătate asigurată prin proiectul „One Health”, lansat azi la Alba Iulia
Proiectul „One Health”, al Universităţii din Florida (SUA) a fost lansat astăzi la Alba Iulia, în cadrul unei conferinţe de presă, ce a avut loc la sediul Direcţiei de Sănătate Publică Alba. Prin acest proiect, timp de trei ani, specialişti din 7 ţări – doctori în medicina umană, veterinară şi de mediu – vor fi pregătiţi să aibă o viziune de ansamblu asupra factorilor interdependenţi din aceste domenii, cu influenţă asupra sănătăţii, pe considerentul că prevenţia este mai ieftină decât tratamentul bolilor. Direcţia de Sănătate Publică Alba va fi parteneră în acest proiect prin medicul primar de igiena sănătăţii mediului ambiant, dr. Ileana Văcaru. Conceptul de “One Health” înseamnă abordarea comună a problemelor de sănătate atât de către specialiştii de mediu cât şi cei din sănătate publică şi cei din medicina veterinară, la nivel mondial.
La prezentarea proiectului au participat directorul executiv al instituţiei, dr. Horea Timiş, dr. Alexandru Coman, medic epidemiolog din cadrul Centrului pentru Sănătate Publică şi Politici de Sănătate, Institutul de Cercetări Sociale, Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, din cadrul Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, dr. Gregory Gray – de la Universitatea din Florida (SUA), coordonator pentru România a acestui proiect, dr. Tara Sabo Attwood, de la Universitatea din Florida, dr. Ileana Văcaru (DSP Alba), dr. Mircea Miclea (director DSVSA Alba) şi Maria Vasilescu (din partea revistei Politici de Sănătate).
Aşa după cum a declarat dr. Alexandru Coman, proiectul este coordonat de Centrul de Politici de Sănătate, şi Sănatate Publică de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj-Napoca şi de universitatea din Florida, este finanţat, timp de trei ani, de ministerul sănătăţii din SUA şi “cuprinde ţări din fosta regiune comunistă, cu aceleaşi probleme, nu numai de mediu, ci şi de mentalitate”. Ţările care s-au adăugat în program sunt Kazahstan, Kirghistan, Georgia, Armenia, Moldova, Albania şi România.
Proiectul se desfăşoară în două etape: prima etapă presupune finanţarea a 15 centre din cadrul proiectului, aceasta desfăşurându-se pe parcursul a trei ani şi însemând un efort de constituire de reţele de specialişti. “Efortul este foarte mare pentru că există bariere de limbă, de interese. Ce vrem noi să identificăm în aceşti doi ani este care sunt problemele comune, să punem resursele împreună, să nu rămânem nişte silozuri izolate în aceste lume ci să lucrăm împreună”, a explicat medicul epidemiolog Coman.
În cea de-a doua etapă, după trei ani de pregătire, cele 15 centre de training vor intra în competiţie directă, iar dintre acestea vor fi finanţate doar 3 centre. Prima etapă va fi finaţată aproximativ cu 150.000 de dolari, iar cea de-a doua etapă înseamnă pentru fiecare centru câştigător undeva peste 1 milion, 1 milion şi jumătate de dolari pentru proiecte punctuale. Domnul dr. Coman a explicat că “dacă convingem că-l merităm, vom primi bani pentru implementarea de proiecte directe”.
“Centrul şi-a schimbat puţin abordarea, pâna acum finaţau multe centre cu bani mai puţini. Acum au decis că vor face acest lucru în două etape. În prima etapă, stimulează şi facilitează creerea de parteneriate, urmând ca în a doua etapă să ofere fondul, să sprijine proiecte concrete de tipul creerea staţiei de epurare a apei în Sebeş, măsuri de mitigare a poluării cu metale grele în anumite arii compromise istoric, măsuri de îmbunătăţire a condiţiilor de biosecuritate în ferme, reducerea transmiterii bolilor de la animale de oameni, etc”, a spus dr. Coman.
Coordonatorul american al proiectului, dr. Gregory Gray (universitatea din Florida) a declarat că desfăşoară o colaborare de peste 9 ani cu colegii din România şi că viziunea lor, a lui şi a colegei, dr. Sara Tabo (expertiză în toxicologie pulmonară şi toxicologie a apei) în acest complex “One Health”, este să transforme România într-un lider regional.
Dr. Ileana Văcaru (DSP Alba), împreună cu un alt coleg din Cluj-Napoca au fost singurii care au participat din România, alături de alţi reprezentanţi din 18 ţări, la o instruire în Florida. “ Pentru mine a fost onorant să particip la un training unde specialiştii erau din institute de sănătate publică din 19 ţări, eu venită dintr-o direcţie de sănătate publică, pentru această oportunitate mulţumesc domnului profesor Gray, domnului director Coman de la DSVSA şi domnului director Timiş. A fost nevoie de acest drum şi de acest proiect ca să înţeleg că ceea ce fac eu este foarte important şi că ar trebui să aibă efecte pe termen lung. Pe de altă parte, venirea domnului profesor Gray împreună cu colaboratorii dânsului, pe lângă faptul că mă onorează îmi dă speranţa că şi în România, alături de specialişti din direcţia sanitar-veterinară, de specialişti în mediu, vom reuşi să convingem autorităţile publice locale, decidenţii politici, că problemele de sănătate pot fi rezolvate şi altfel, într-un mod preventiv şi că acest lucru va avea costuri mai reduse şi impact pozitiv real”, a explicat dr. Ileana Văcaru.
Doctor Horea Timiş a declarat că trainingul în acest domeniu este extrem de util pentru proiectele viitoare ale DSP Alba, în vederea accesării de fonduri externe nerambursabile.
Potrivit doamnei Maria Vasilescu, din partea revistei Politici de Sănătate, un alt proiect, organizat împreună cu domnul director Timiş de la Direcţia de Sănătate Publică Alba, va avea loc în luna octombrie la Bucureşti. Este vorba despre o conferinţă internaţională dedicată mediului şi sănătăţii şi organizată în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Mediului. La această conferinţă vor lua parte organisme internaţionale şi specialişti de la comisia europeană.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sănătatea și natură
Micul dejun pe timpul toamnei: Ce trebuie să mâncăm de dimineață pentru a oferi organismului energia necesară
Micul dejun pe timpul toamnei: Ce trebuie să mâncăm de dimineață pentru a oferi organismului energia necesară Nutriţionista Rusakova spune că toamna este cel mai indicat să mâncăm salate şi omletă la micul dejun. Un mic dejun ideal de toamnă ar trebui să includă fibre şi proteine vegetale, a declarat Daria Rusakova, nutriţionist şi candidat […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii