Rămâi conectat

Ştirea zilei

10 ani de închisoare pentru Florentin Furdui, bărbatul din Gârbova care şi-a violat propria fetiţă

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

violatorJudecătorii de la Tribunalul Alba n-au arătat niciun pic de compasiune pentru bărbatul din Gârbova trimis în judecată pentru că şi-a violat fetiţa în vârstă de 7 ani. Magistraţii au dictat o pedeapsă de 10 ani de închisoare cu executare pentru Florentin Furdui (35 ani). Sentinţa pronunţată luni, 27 mai, nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs. Bărbatul a fost trimis în data de 15 aprilie însă se află în arest preventiv de la sfârşitul lunii februarie, când a fost reţinut pentru comiterea infracţiunilor de viol, incest, corupţie sexuală şi lovire. Poliţiştii au stabilit că în perioada aprilie – august 2011, timp în care soţia sa era plecată la muncă în străinătate, bărbatul a abuzat-o sexual pe fiica lor în vârstă de 7 ani, obligând-o să întreţină raporturi sexuale orale, toate acestea petrecându-se în prezenţa celorlalţi doi copii ai bărbatului, o fetiţă şi un băiat gemeni, în vârstă de 5 ani. Din cercetări a mai rezultat că în perioada 2007 – 2012, făptuitorul, în repetate rânduri, a întreţinut relaţii sexuale cu sora sa majoră, profitând de faptul că aceasta suferă un retard mintal, gradul II. De asemenea s-a stabilit faptul că atunci când era în stare de ebrietate o obliga pe soţia sa să întreţină relaţii sexuale cu el în prezenţa celor 3 copii minori şi viziona filme cu conţinut pornografic la televizorul din locuinţă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Taxe, impozite și amenzi în municipiul Alba Iulia: Consiliul Local a decis nivelurile impuse pentru anul 2025

Cezar Lancrajan

Publicat

în

VIDEO | Taxe, impozite și amenzi în municipiul Alba Iulia: Consiliul Local a decis nivelurile impuse pentru anul 2025 Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia a fost convocat luni, 23 decembrie 2024, în ședință ordinară începând cu ora 13:00. Pe ordinea de zi s-a aflat și Proiectul de Hotărâre privind aprobarea nivelurilor pentru valorile impozabile, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea