Tânăr accidentat pe platforma „Albani Forex” Galda de Jos
*Patronul firmei, consilierul local italo-român şi vicepreşedinte al PNL Alba, Simone Albani, neagă producerea evenimentului
În data de 14 mai 2013, în jurul orei 14.00, la punctul de lucru din Galda de Jos al SC „Albani Forex” SRL, societate având ca obiect de activitate tăierea şi rindeluirea lemnului, a avut loc un accident de muncă. Acest eveniment ne-a fost relatat ulterior, atât de către unii martori oculari, cât şi de către tatăl victimei. Iată ce ne-au relatat aceştia: tânărul Mircea S., 24 de ani, localnic, în timp ce manipula nişte buşteni cu un ifron (utilaj de încărcare, frontal), s-a trezit că masa lemnoasă din uscătorul în care voia să depună buştenii s-a destabilizat şi s-a prăbuşit peste el.
Tânărul a fost, practic, acoperit de buşteni şi aproape strivit între aceştia şi utilaj. Colegii i-au sărit imediat în ajutor, dar utilajul nu putea fi dat înapoi, deoarece unii buşteni se sprijineau de acesta şi, astfel, peste tânăr s-ar fi prăbuşit şi mai multe trunchiuri. Cu greu, utilizând răngile şi braţele, colegii au degajat buştenii şi l-au eliberat pe tânăr. El se afla în stare de şoc şi era plin de sânge, deoarece muşchii gambei drepte erau exfoliaţi, până la os.
Era necesară transportarea rapidă a victimei la spital. Patronul, însă, consilierul municipal albaiulian, vicepreşedinte al PNL Alba, Simone Albani nu şi-a pierdut sângele rece. Contactat telefonic în legătură cu accidentul, el a interzis angajaţilor să cheme ambulanţa, prin apelul de urgenţă la 112. De ce? Veţi afla în cele ce urmează.
Ca atare, tânărul a fost transportat, cu o maşină particulară, la Spitalul Judeţean Alba, unde, prin Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) a fost internat în Secţia Chirurgie şi a suportat, în seara aceleiaşi zile, o intervenţie chirurgicală. În registrul UPU, tânărul Mircea S. figurează cu diagnosticul „plagă delabrantă”. El se află şi în acest moment internat în Secţia Ortopedie, imobilizat la pat.
Din discuţiile pe care le-am purtat cu medicul care l-a operat şi în îngrijirea căruia se află, dr. Călin Pătrăşcanu, am aflat că plaga nu a fost foarte gravă, nicidecum în măsură să-i pună în pericol viaţa, că el se recuperează bine şi că, în funcţie de evoluţia stării sale, va rămâne internat între 10-14 zile, urmând ca apoi să beneficieze de o lună de concediu medical. Dar accidentul putea să aibă urmări mult mai grave, fapt care, din fericire, nu s-a produs.
*Există suspiciunea că tânărul accidentat muncea „la negru” şi nu avea competenţa profesională de a lucra cu ifronul!
Oricum, concediul medical nu-i va folosi la nimic tânărului Mircea S., deoarece el nu are un loc de muncă stabil, cu contract de muncă. Iar spitalizarea nu o va plăti, deoarece de la Primăria Galda de Jos a primit o adeverinţă din care reiese că nu are niciun venit. Cu alte cuvinte, tânărul abia ce se întorsese în ţară, după un an de muncă în Italia. Iar aici presta diferite munci ocazionale, cu ajutorul unui tractor cu remorcă, proprietate personală.
Cum a ajuns, însă, să lucreze la „Albani Forex”? Se pare că acesta a fost acceptat de patron la lucru,… în locul tatălui său. Tatăl său, Adrian S., în vârstă de 43 de ani, lucrează de trei ani încoace pentru Simone Albani. Din păcate pentru el, anii de muncă grea, de ridicătură şi suprasolicitare pe orice vreme (ploaie, ninsoare, caniculă) l-au afectat, iar el s-a îmbolnăvit grav la coloana vertebrală. Boala sa necesita o intervenţie chirurgicală şi implantarea unor dispozitive medicale de sprijin la coloană. Operaţia respectivă a fost realizată la Tg.Mureş, iar acum omul e acasă, abia externat. Se mişcă greu, deoarece are o tăietură de vreo 30 cm pe coloană. Nu va mai fi capabil niciodată să ridice greutăţi şi, oricum, cel puţin un an de zile trebuie să stea în concediu medical.
Problema este că societăţii „Albani Forex” nu i-a convenit să rămână fără un om la lucru, aşa că l-a luat în schimbul tatălui, pe fiu, pe Mircea S., deşi acesta nu era calificat, după cum spuneam, să lucreze cu ifronul. Cu alte cuvinte, „dacă tu nu mai eşti bun de muncă, dă-l pe fiu-tău încoace, la hămălit, ca să nu stai şi să iei bani de concediu medical pe degeaba”!
*Patronul şi tânărul accidentat neagă circumstanţele producerii evenimentului, dar tatăl acestuia, localnicii şi primarul comunei îl confirmă!
L-am contactat pe Simone Albani în legătură cu acest accident, dar omul de afaceri l-a negat. El susţine că nu ştie să se fi petrecut un accident în incinta punctului său de lucru şi ne-a mai declarat că tânărul nu era angajatul său, ci doar presta diferite munci ocazionale pentru el, cum ar fi cărăuşia, cu propriul tractor. La fel, tânărul, cu care am stat de vorbă la spital, neagă că accidentul s-ar fi petrecut la firmă.
În schimb, primarul comunei, Romulus Raica, afirmă că a fost contactat de şeful punctului de lucru al SC „Albani Forex” SRL, din Galda de Jos, cu rugămintea de a găsi un înlocuitor pentru omul care i s-a accidentat. De asemenea, tatăl victimei, Adrian S., ne-a confirmat fără niciun dubiu că accidentul a avut loc la firmă. Ba chiar ne-a descris şi circumstanţele acestuia. Chiar şi localnicii cu care am stat de vorbă aflaseră deja despre accident, căci într-o comună veştile circulă repede şi nimic nu poate rămâne ascuns prea mult timp.
Atitudinea de negare din partea tânărului e firească. Muncea şi el de vreo câteva zile acolo, iar faptul că a fost acceptat în locul tatălui său la lucru l-a privit ca pe un act de caritate din partea lui Simone Albani. De ce nu i s-a făcut contract de muncă? Albani a găsit o scuză şi pentru aceasta: cică tânărul şi-a pierdut buletinul în Italia. Hm, sunt curios dacă o fi anunţat autorităţile în legătură cu această „pierdere”…
*Aspecte legale şi morale, legate de eveniment
În legătură cu acest accident se desprind mai multe aspecte legale, pe care le vom detalia. Mai întâi, deşi neagă, este evident că tânărul Mircea S. muncea pentru firma lui Albani, pe un utilaj pe care nu avea competenţă să-l conducă. Apoi, în baza mărturiilor persoanelor intervievate de noi, reiese că accidentul s-a produs chiar acolo, la punctul de lucru, dar Simone Albani a încercat să-l ascundă şi să-l muşamalizeze.
Tot în legătură cu accidentul, există şi câteva aspecte morale. Tatăl celui accidentat, Adrian S., s-a ales cu o gravă afecţiune a coloanei din pricina muncii grele, iar această afecţiune s-a agravat din cauza solicitării supraomeneşti la care a fost supus la „Albani Forex”, prin efort fizic şi ore suplimentare. Bolnav fiind, şi nemaiputând să muncească, a apelat la Simone Albani, pentru ca acesta să-l ajute să achite contravaloarea operaţiei chirurgicale la care urma să fie supus: 1.500 de euro. Măcar parţial. Sub formă de împrumut pe care să i-l reţină ulterior, din salariu. „N-am!”, i-a răspuns sec italo-românul.
Am putea să vă dezvăluim cum stă Simone Albani cu averea, ca să vedeţi dacă avea sau nu, dar asta-i altă poveste. Nu era obligat decât moral faţă de acest om, dar nu l-a lăsat inima să-l ajute…
Nu am adus în atenţia dumneavoastră acest caz pentru a face „anticampanie” omului politic, consilier municipal şi vicepreşedinte al PNL Alba, care este Simone Albani, ci doar pentru a sublinia următorul lucru: în relaţia cu angajaţii, un patron, indiferent din ce partid politic ar face parte şi indiferent ce funcţie administrativă ar deţine, trebuie să fie corect, legal şi moral. Cu atât mai mult ar trebui să aibă o atitudine corectă o persoană care are pretenţia de a-i reprezenta pe cetăţeni la nivel politic şi administrativ, căci grija pentru oameni şi pentru soarta lor nu se clamează doar aşa, teatral, în campaniile electorale, ci trebuie să fie o preocupare permanentă!
Ioan HĂNŢULESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, la Alba Iulia: PROGRAMUL evenimentelor organizate sâmbătă, 21 decembrie
35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, la Alba Iulia: PROGRAMUL evenimentelor organizate sâmbătă, 21 decembrie Oficialităţile locale, în colaborare cu asociaţiile de revoluţionari, vor organiza sâmbătă, 21 decembrie, un eveniment comemorativ dedicat împlinirii a 35 de ani de la izbucnirea Revoluției din Decembrie 1989, care prin jertfă de sânge a dus la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 5 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 9 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi