Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Sport

Lovitură a destinului pe „Cetate”!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

FC Unirea Alba Iulia a fost înfrântă ruşinos de ocupanta ultimului loc în seria vestică, FC Silvania Şimleu Silvaniei, echipă ce nu mai câştigase de 8 (opt!) meciuri şi aproape două luni de zile, mai precis din etapa a 4-a (1-0 cu Arieşul Turda, în 18 septembrie)! Cireaşa pe tortul umilinţei uniriste a fost pusă de atacantul albaiulian Andrei Zăgrean, cel care în minutul 44 a înscris golul victoriei pentru adversari. „Am avut o senzaţie aparte, jucam în premieră împotriva Unirii, după ce campionatul anterior, când eram la Internaţional Curtea de Argeş n-am putut să evoluez. Parcă visam pe teren, am fost chiar aproape să încurc vestiarele la un moment dat”, a spus vârful în vârstă de 24 de ani. În vara anului 2009, Zăgrean nu şi-a prelungit contractul cu nou-promovata în elită şi a fost trimis să se antreneze separat (la fel ca Dâlbea în prezent), fără a fi invitat la banchetul de final, numele său, ca şi a antrenorului Aurel Şunda fiind omis de pe lista celor care au contribuit la accederea pe prima scenă. În schimb, FC Unirea l-a pedepsit în acest mod deoarece jucătorul nu a acceptat condiţiile financiare propuse, după ce clubul a suportat costurile intervenţiei chirurgicale şi recuperării la Bologna, cheltuind câteva zeci de mii de euro.
l”N-am pentru ce să mă răzbun”
Fotbalistul a refuzat să se exteriorizeze, deşi a înscris împotriva echipei din oraşul natal, ca o formă de respect pentru Unirea. „Nu-i vorba de răzbunare, dar normal că există o bucurie, am marcat şi am câştigat un meci foarte important. Nea Gabi Rotaru m-a ameninţat pe teren, mai în glumă, că mă bate, însă asta-i viaţa, mi-am făcut doar datoria. Pe de-o parte sunt fericit, dar în acelaşi timp există şi un sentiment de regret că l-am supărat pe fostul meu coleg de cameră”, a mai adăugat „Zighi”, cel care şi în intersezon s-a pregătit cu „alb-negrii”, fiind aproape de o revenire acasă, însă din motive financiare a preferat să plece la Săgeata Năvodari, de unde a ajuns la FC Silvania Şimleu. Un fost coechipier al său, sub protecţia anonimatului, a comentat lovitura dată echipei uniriste de destin: „Dumnezeu e sus şi vede! Divinitatea a făcut dreptate! Pentru că şefii s-au zgârcit la câteva sute de euro, Zăgrean a plecat şi a ajuns să ne bată! Talentele locale din Alba au acum oportunitatea să joace pentru Unirea, să dovedească că sunt valori, însă mai e mult până departe”… Dan HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Politică Administrație

FOTO: Volei Alba Blaj – CSM Lugoj 3-2, revenire de senzație a vicecampioanei, de la 0-2! Echipa din „Mica Romă” continuă seria victoriilor

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj – CSM Lugoj 3-2, revenire de senzație a vicecampioanei, de la 0-2! Echipa din „Mica Romă” continuă seria victoriilor Volei Alba Blaj – CSM Lugoj 3-2 (22-25, 25-27, 25-23, 25-18, 15-11), în derby-ul etapei a 10-a a Diviziei A1 la volei feminin. Echipa din „Mica Romă” a câștigat dramatic partida, după o […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea