Un punct de vedere: România, azi!
Faptul că prestigioase publicaţii de specialitate din Europa (Financial Times, Agenţia FITCH, etc) apreciază că măsurile de austeritate din România au fost cele care au contribuit la revenirea economiei va fi probabil şi el contestat de „opoziţia guralivă” PSD-PNL. Ne-am obişnuit deja ca aceasta să nu scape nici o ocazie de a se face de râs. Politica Guvernului de la Bucureşti este prezentată de experţii europeni ca fiind un model de urmat pentru Grecia, chiar dacă aceasta este un stat mai bogat (mă refer la PIB) şi chiar mai occidentalizat în prezent decât România.
Cu siguranţă modul de acţiune al Guvernului din ultimii 2-3 ani, constrângeri bugetare, tăieri de salarii, reduceri de personal, eliminarea stipendiilor nemeritate, au fost acceptate cu înţelegere limitată de populaţie. Unii au înţeles că au fost luate sub imperiul necesităţii absolute, alţii nu au înţeles nimic din ce se întâmplă. Măsurile de austeritate au fost vitale pentru reechilibrarea financiară şi evitarea intrării României în colaps economic. Ştiu însă că, încet-încet, în România lucrurile se schimbă în bine! Măsurile dure, luate cu hotărâre, încep să-şi arate roadele şi trebuie sa fii rău intenţionat sau orb să nu constaţi asta. O constată, iată, profesioniştii străini.
Cu siguranţă s-au făcut şi greşeli – o anumită întârziere în aplicarea reformei de modernizare a statului este una dintre ele- care ne-au atras critici convingătoare din partea celor vizaţi de restructurările economice sau administrative, în esenţă însă, aceste derapări nu au modificat substanţa, fondul reformelor. Concluzia specialiştilor financiari şi economici este că România nu mai trebuie să ia măsuri de austeritate suplimentare pentru că Ie-a luat la timp!
Este, aşadar, o recunoaştere – din păcate doar externă – a profesionalismului şi determinării actualului Guvern. Pentru noi, desigur, recunoaşterea internă este mult mai valoroasă din punct de vedere politic, pentru că ea se va concretiza la alegerile locale din vara lui 2012, dar mai ales la cele parlamentare din toamna anului viitor.
Ce merită însă a fi reţinut în final este că: lieşirea din recesiune a fost confirmată de două trimestre consecutive de creştere economică; lexporturile României au ajuns la 37,3 miliarde de euro şi continuă să crească; ldeficitul bugetar este sub control, valoarea de 1,36% din PIB (pe primele 5 luni ale anului 2011) indică o anumită siguranţă financiară care va permite atingerea ţintei de 4,4% din PIB la sfârşitul anului 2011; ldeficitul de cont curent a fost de 1,15 miliarde euro (în primele 4 luni din anul 2011), mai mic cu 46,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut; lcosturile de împrumut pe piaţa obligaţiunilor au scăzut. România este considerată mai sigură decât Ungaria din punct de vedere al încrederii investitorilor privind perspectivele economice; linvestiţiile străine directe au fost de 443 milioane euro în primele 4 luni din anul 2011; lrata şomajului (la nivel naţional) a coborât la 4,8% în luna iunie a acestui an, faţă de 4,2% în decembrie 2008; lBanca Naţională păstrează rata dobânzii de politică monetară la 6,25%, chiar în condiţiile unor turbulenţe pe pieţele financiare, datorită situaţiei critice din Grecia şi Italia.
Partidul Democrat Liberal îşi menţine hotărârea de a continua aplicarea măsurilor deja legiferate pentru a reda populaţiei siguranţa că efortul făcut nu este în zadar şi că, în România, ţară europeană, munca retribuită şi demnitatea cetăţeanului sunt lucrurile de care Statul trebuie să ţină cont.
Alexandru PEREŞ,
senator PDL de Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act La data de 23 noiembrie 1940 a avut loc aderarea României la Pactul Tripartit. Generalul Ion Antonescu, şeful statului român între 1940-1944, a semnat, la Berlin adeziunea României la Pactul Tripartit împotriva Uniunii […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918