Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

9 Mai: Independenţa României, sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi Ziua Europei

Dragoş Suciu

Publicat

în

Cu siguranţă 9 mai reprezintă o zi importantă fiind încărcată de istorie, având 3 semnificaţii care au schimbat faţa bătrânului continent dar şi a ţării noastre. Independenţa naţională, sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi crearea Europei Unite sunt evenimentele care s-au petrecut în ani diferiţi, dar la aceeaşi dată şi care au schimbat cursul vieţii fiecăruia dintre noi. Cu această ocazie ne îndreptăm privirea spre evenimentele care s-au petrecut acum 136, 68 respectiv 63 de ani.

Independenţa absolută a României – 1877. Parlamentul a proclamat acest act iar prim-ministrul Mihail Kogălniceanu a declarat oficial că suntem un popor independent. A doua zi, actul a căpătat putere de lege prin semnarea lui de către principele Carol I. Guvernul român a hotărât încetarea plății către Imperiul Otoman, iar suma a fost direcționată către bugetul apărării.

Sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial – 1945. Cel mai sângeros război din istoria omenirii a provocat moartea a peste 70 milioane de oameni care au reprezentat aproximativ 3% din populaţia mondială de atunci. Războiul început în 1939 se termină oficial la 9 mai când Germania Nazistă şi-a anunţat capitularea. Istoria spune că după ce a văzut că toată lumea este împotriva lui, Hitler s-a sinucis împreună cu soţia sa la data de 30 aprilie 1945. Cel care a devenit şeful guvernului German a semnat o capitulare necondiţionată ale cărei prevederi au intrat în vigoare în 8 mai, iar încetarea focului a fost în data de 9 mai fiind considerată ziua în a luat sfârşit Războiul.

Începutul formării Uniunii Europene – 1950. Declarația lui Schuman a fost o propunere  de a crea o nouă formă de organizare a statelor Europei, o comunitate supranațională care să vegheze la respectarea legilor. Declaraţia a fost un început pentru cooperarea între state care a dus apoi la o piaţă unică europeană. Fostul ministru francez de externe a propus unirea industriilor de oțel și cărbune, iar acest lucru a dus la crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului care este considerată temelia Uniunii Europene. Parlamentul European a recunoscut ziua de 9 mai ca fiind Ziua Europei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației

Bera Larisa

Publicat

în

Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea probei scrise la examenul de Bacalaureat 2025 a fost publicată miercuri, 18 decembrie 2024, de Ministerul Educaţiei. Citește și: Cadrele didactice, studenții, foștii olimpici și cercetătorii vor fi plătiți cu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea