Directorul executiv al CARC Teiuş, prezent la Congresul Mondial al Uniunilor de Credit
În perioada 24-27 iulie, la Glasgow, în Scoţia, va avea loc Congresul Mondial al Uniunilor de Credit/Caselor de Ajutor Reciproc, afiliate Consiliului Mondial al Uniunilor de Credit (WOCCU). La acest consiliu este afiliată şi Federaţia Caselor de Ajutor Reciproc din România, a cărei membră este şi Casa de Ajutor Reciproc Credit Teiuş. Astfel, la congresul la care va participa şi Gordon Brown, fostul prim ministru al Marii Britanii, CARC Teiuş va fi reprezentă de către directorul executiv al instituţiei, Cristian Florin Bota. Gordon Brown, membru al Parlamentului, se va adresa participanţilor la sesiunea deschiderii oficiale de luni, 25 iulie. În opinia domniei sale „provocarea generaţiei noastre este să creeze instituţii globale care să reflecte ideile noastre despre credibilitate şi responsabilitate, nu ideile care au stat la baza ultimului stadiu de dezvoltare financiară. Combinăm puterea simţului de moralitate cu puterea comunicării şi cu abilitatea organizării la nivel internaţional. Aceasta ne oferă cea mai bună posibilitate ca o comunitate să schimbe fundamental lumea”. La congresul din Glasgow vor fi reprezentanţi ai celor 49.000 de uniuni de credit/case de ajutor reciproc din 97 de ţări care deservesc peste 184 milioane de membri şi iată că judeţul Alba are şi el un reprezentant. (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act La data de 23 noiembrie 1940 a avut loc aderarea României la Pactul Tripartit. Generalul Ion Antonescu, şeful statului român între 1940-1944, a semnat, la Berlin adeziunea României la Pactul Tripartit împotriva Uniunii […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918