Rămâi conectat

Ştirea zilei

Atenţie, pe mâna cui vă lăsaţi să vă ducă acasă!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Este păţania cugireanului octogenar R.N. care exact acum un an s-a lăsat convins de două „amatoare” mai brunete să-l ajute la sacoşa cu alimente ca să ajungă mai uşor la domiciliul situat pe undeva prin zona Cindeni. Şi într-adevăr l-au ajutat până la podul Cindeni, când „binevoitoarele” simţind că omul are bani asupra lui, l-au uşurat de portofelul în care avea 6700 lei (noi) şi de plasa cu alimente, după care s-au făcut nevăzute. Bătrânul susţine că se întorcea de la o bancă din oraş unde încercase să depună banii, dar fiind sâmbăta iar programul cu clienţii se încheiase, omul s-a oprit în parcul din faţă primăriei să se odihnească. N-avea de unde să ştie că va fi „vânat” de amatoarele de binefacere şi apoi jefuit.  Faţă de ce i s-a întâmplat, R. .N, a anunţat imediat organele poliţiei Cugir care au început cercetările dar, deşi s-a scurs un an de la eveniment n-au fost depistate presupusele hoaţe, chiar dacă păgubitul afirma că există un martor care le-ar recunoaşte. După cum ne-a relatat recent, R.N. ,a cerut o audienţă la noul şef al Poliţiei Cugir cu speranţă că i se va rezolva necazul ca să-şi poată recupera paguba. O speranţă chiar şi după un an, că tot se apropie Sf. Ilie şi o minune ar putea fi posibilă când nici nu te aştepţi. (C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

INCENDIU izbucnit la deșeuri menajere în Șanțurile Cetății din Alba Iulia. Intervin pompierii

Bera Larisa

Publicat

în

UPDATE FOTO | INCENDIU izbucnit la deșeuri menajere în Șanțurile Cetății din Alba Iulia. Intervin pompierii Un incendiu a izbucnit, joi, 4 iulie, în jurul orei 18.00 la deșeuri menajere în Șanțurile Cetății din Alba Iulia Citește și: UPDATE FOTO | INCENDIU izbucnit la un lan de grâu în Coșlariu Nou. Intervin pompierii Detașamentul de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea