Gesturile simple nasc bucurii imense

Stan Miron, din Tăuţ – Meteş, va împlini în septembrie anul acesta 55 de ani. Nu a umblat niciodată pe propriile picioare, fără să fie susţinut de altcineva sau de cârjele care, de atâta amar de ani, au devenit o extensie a corpului său. Ne-a povestit că nu i-a plăcut niciodată să se plângă de năpasta care s-a abătut asupra destinului său pe când avea doar 11 luni de viaţă. O injecţie făcută greşit la un spital din Orăştie i-a mutilat destinul: a rămas paralizat integral. A urmat o istovitoare luptă pentru supravieţuire, părinţii săi făcând din recuperarea locomotorie a fiului Stan Miron unicul scop în viaţă. Până la vârsta de 6 ani a reuşit să-şi revină de la brâu în sus. Apoi a urmat un periplu continuu pe la diverse sanatorii din România. A fost supus la nenumărate tratamente de recuperare chinuitoare, care i-au marcat copilăria şi apoi adolescenţa. Şi pentru că are o minte sclipitoare, a reuşit să termine o mare parte din studiile obligatorii, inclusiv şcoala profesională. (Un exemplu de voinţă pentru adolescenţii apţi intelectual şi fizic care preferă acum să abandoneze şcoala după clasa a VIII-a sau chiar mai devreme…). Din anul 1989, a ieşit  tot mai rar din Tăuţ. A trăit acolo în sat, ajutat de părinţii săi şi de fratele său mai mic cu 20 de ani. Ne-a mărturisit că din 2010 nu a mai ieşit din curte, sau prea departe de poarta casei…
Pentru că nu putea să se mişte în voie să vadă lumea, a făcut în aşa fel încât să aducă lumea la el. Televiziunea, radioul şi ziarele i-au oferit zilnic informaţii despre lumea care a continuat să se mişte, într-un ritm ameţitor. De câţiva ani a descoperit un univers informaţional mult mai generos: internetul. Şi pentru că toată viaţa lui i-a plăcut să meşterească câte ceva, s-a documentat serios cum să-şi doteze căruciorul pe care îl avea deja, cu un motoraş pe benzină.  Nu de alta, dar odată cu înaintarea în vârstă, mâinile suprasolicitate în manevrarea căruciorului cu care se deplasează prin sat, au început să-l doară tot mai tare. A găsit pe net un asemenea motoraş dar nu avea suma necesară achiziţionării lui, pentru că pensia de persoană cu handicap oferită de autorităţile române nu-i asigură decât supravieţuirea zilnică. Aşa că, luând exemplu de la diversele acte de caritate pe care le-a tot văzut redate în mass-media, a trimis solicitări la tot felul de instituţii şi asociaţii din Alba Iulia, pentru a obţine suma necesară cumpărării motorului ce i-ar fi simplificat mult viaţa. Nu dorea ceva nou şi sofisticat ci pur şi simplu un motoraş pe care să-l ataşeze vechiului său cărucior. Iar cererea lui nu a rămas fără răspuns. Vineri, 15 iulie 2011, poarta casei sale din Tăuţ s-a deschis larg pentru a face loc unui cărucior nou nouţ, cu propulsie electrică. Acesta i-a fost adus şi asamblat chiar acolo, în bătătură, de Simone Albani, vicepreşedintele PNL Alba, asistat de deputatul PNL de Alba, Teodor Atanasiu. „Le mulţumesc din suflet acestor oameni. De obicei, prefer să stau „în rândul doi”, să nu ies în faţă….Dar acum trebuie să ies în faţă să le urez oamenilor care m-au ajutat să le dea Dumnezeu sănătate multă, că m-au ascultat şi au făcut în aşa fel ca să-mi sară repede în ajutor”, ne-a spus emoţionat Stan Miron. „Acum pot ajunge şi eu la „bolta” din centrul satului, să mai văd oamenii, să mai stau de vorbă cu ei”, a mai completat acesta.
Nicoleta IDITA-TOMUŢA

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---