Ne topim! Sfârşitul de săptămână va fi canicular
Vineri, sâmbătă şi duminică vremea va fi caniculară, iar indicele de confort termic se va situa peste pragul critic de 80 este atenţionarea făcută de Administraţia Naţională de Meteorologie. Având în vedere temperaturile extreme de afară şi efectele pe care le au asupra noastră, ministrul Sănătăţii, Cseke Attila a transmis tuturor direcţiilor de sănătate publică şi serviciilor de ambulanţă solicitarea de a lucra la capacitate maximă în această perioadă. Ministrul Sănătăţii cere personalului din aceste structuri să ia măsuri pentru reducerea riscurilor medicale cauzate de temperaturile foarte ridicate. Astfel, serviciile de ambulanţă vor trece la alertarea echipajelor şi suplimentarea acestora, acolo unde numărul solicitărilor este în creştere. Direcţiile de sănătate publică trebuie să colaboreze cu autorităţile locale pentru amenajarea punctelor de asistenţă a populaţiei în caz de nevoie. Pentru prevenirea incidentelor în această perioadă se recomandă populaţiei să asculte sfaturile medicilor. Direcţia de Sănătate Publică Alba recomandă cetăţenilor judeţului şi în mod special celor la risc (vârstnici, persoane cu boli cronice, persoane cu dizabilităţi) următoarele: evitaţi, pe cât posibil, să ieşiţi din casă între orele 11.00 – 18.00; dacă trebuie să vă deplasaţi în afara locuinţei, este de preferat să o faceţi fie dimineaţa devreme sau seara, deplasaţi-vă pe la umbră şi evitaţi pe cât posibil expunerea în plin soare; este recomandată consultarea medicului curant, mai ales dacă ultima consultaţie a fost cu câteva luni în urmă; nu se introduce niciun medicament nou în schema de tratament, chiar dacă acesta poate fi procurat fără reţetă. Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală; ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 grade Celsius; dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă, petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine). De asemenea purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise; pe parcursul zilei faceţi duşuri calduţe, fără a vă şterge de apă; beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute; nu consumaţi alcool deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii; evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice. Se recomandă consumarea de fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă; o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă. Trebuie evitate şi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit etc). (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918